Lucrările la autostradă se închid
Dimensiune font:
La fel ca în povestea cu Petrică și lupul, după ce ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a dezmințit informația că firma constructoare și-a retras utilajele la o zi după inaugurarea lucrărilor de construcție la Centura Ocolitoare a Bacăului, de această dată chiar se întâmplă. Chiar antreprenorul Spedition UMB a informat CNAIR că începând de ieri, lucrările pe șantierul Variantei Ocolitoare a municipiului Bacău se vor opri până marți, 26 martie, motivul fiind faptul că muncitorii antreprenorului sunt în săptămâna liberă. De pe 26 martie, lucrările vor fi reluate la capacitate maximă, în două schimburi, începând cu ora 7.
Cheltuieli de peste 150 de milioane de euro
Constructorul precizează că în cele trei săptămâni dintr-o lună în care se lucrează în câte două schimburi, programul de lucru este luni-sâmbătă, inclusiv. Pe perioada încetării activității în șantier utilajele vor fi garate în puncte special amenajate pentru a fi păzite. „Reamintim că lucrările au început în data de 8 martie, cu trei luni mai devreme decât prevedea contractul. Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că Spedition UMB a accelerat faza de proiectare și a predat proiectul tehnic în trei luni, deși contractul semnat cu CNAIR la sfârșitul anului trecut prevedea 6 luni pentru această fază”, precizează reprezentanții Spedition UMB.
Lucrarea este amplasată la sud, est și nord de municipiul Bacău și presupune realizarea unui sector comun cu traseul Autostrăzii Moldova, a unor conexiuni cu DN 2 la sud și la nord de municipiul Bacău și a unor conexiuni cu DN 15 și cu DN 11, la vest de Bacău. Mai bine de jumătate din varianta ocolitoare a municipiului Bacău va avea profil de autostradă și va fi legată de A7 Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani. Cele două bretele vor avea în total 30,8 km, din care 16,269 km cu profil de autostradă, iar costurile sunt estimate la peste 150 de milioane de euro. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau