Lucrările la drumul Iaşi – Suceava ar putea începe în 2020

1drum2

Dimensiune font:

| 14-08-2019 09:35

 

* drumul Iaşi – Suceava reprezintă cel mai mare proiect realizat vreodată la Iaşi cu fonduri europene * autorităţile ieşene au scos din nou proiectul la licitaţie, pe 9 august * se prevede reabilitarea a 170 de km de drum, devizul general actualizat ajungând la 486.783.115 lei, inclusiv TVA * la final, 22 de comune şi oraşe din cele două judeţe vor fi conectate la reţeaua trans-europeană de transport (TEN-T), iar peste 800.000 de locuitori vor beneficia de drumuri modernizate

Primarii comunelor traversate de drumul Iaşi - Suceava au făcut presiuni, ani la rând, pentru repararea drumurilor judeţene prinse în această axă, însă mereu s-au lovit de acelaşi răspuns: nu se poate interveni, proiectul fiind prevăzut pentru o finanţare europeană. De atunci şi până în prezent, autorităţile locale au bâlbâit proiectul şi au înaintat diverse termene.
Vorbim despre tronsonul de drumuri judeţene prinse în Axa 1: Iaşi-Suceava, cu o lungime de 167,933 km (92,194 km aparţin UAT Judeţul Iaşi, iar 75,739 km aparţin UAT Judeţul Suceava), care va reabilitat / modernizat în perioada următoare, o investiţie de aproape 487 milioane lei.

Finanţarea a venit prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6 Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională şi locală, Prioritatea de investiţii 6.1 Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
Ca să se încheie la termenul prevăzut iniţial - mai 2021, l
ucrările ar fi trebuit să înceapă cel mai târziu în iunie anul acesta. Însă, la contractul de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor, scos la licitaţie în luna iunie a.c., nu s-a prezentat nimeni. Amintim că proiectarea intervenţiei asupra actualelor drumuri judeţene a fost realizată anul trecut de o firmă clujeană. Proiectul, în valoare de 487 milioane de lei, finanţat cu fonduri europene şi de la bugetul de stat, prevede modernizarea mai multor segmente de drum judeţean pe o distanţă totală de 167,6 km, dintre care 91,7 km în judeţul Iaşi.

103 milioane de euro pentru 167 km de drum

Fondurile necesare realizării celui mai mare proiect regional de infrastructură - ”Axa rutieră strategică 1: Iaşi-Suceava” au fost suplimentate în cadrul şedinţei extraordinare din 5 august a aleşilor judeţeni, devizul general actualizat ajungând la 486.783.115,25 lei, inclusiv TVA, (103 milioane de euro). Majorarea este justificată, în principal, de reprezentanţii CJ, de modificarea preţurilor la materii prime şi materialele de construcţie, în special la bitum, în perioada 2016-2019, cu impact semnificativ asupra tuturor cheltuielilor din cadrul devizului.

Reamintim că cele două licitaţii organizate de CJ Iaşi şi Suceava la începutul lunii iunie au eşuat, întrucât proiectul nu a prezentat interes pentru niciun operator economic.

Una dintre cauzele care se reflectă în acest impas major poate fi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114 din 2018, foarte discutată şi contestată de mediul de afaceri, bancar şi energetic, care a adus o serie de modificări importante în domeniul construcţiilor.

După ce niciun constructor nu s-a prezentat nici la Iaşi, nici la Suceava la licitaţiile pentru modernizarea celor aproape 170 km de drum judeţean între municipiul Iaşi şi Dărmăneşti – Suceava, liderul de proiect, Consiliul Judeţean Iaşi, a propus actualizarea devizului general stabilit la semnarea contractului de finanţare europeană.

Însă reprezentanţii CJ Iaşi precizează, într-un comunicat, că documentaţia tehnică aferentă depunerii cererii de finanţare s-a realizat în 2016, iar recepţia studiului de fezabilitate şi a devizului general a avut loc în luna noiembrie a aceluiaşi an, când preţul materialelor de construcţie era semnificativ mai mic.

Pe de altă parte, în urma dezbaterilor din cadrul şedinţelor de CJ, a fost devoalat faptul că s-a ştiut încă de la stadiul de proiectare că devizul investiţiei Axa 1 a fost în mod intenţionat subevaluat, doar pentru a se încadra în limita fondurilor nerambursabile puse la dispoziţie.

În consecinţă, conducerea CJ Iaşi, lider de proiect, a propus actualizarea devizului general stabilit la semnarea contractului de finanţare europeană. Astfel, cele 73 de milioane de euro (327 milioane de lei), din septembrie 2017, au devenit 103 milioane de euro (487 de milioane de lei), în august 2019.

Proiectul a fost scos din nou la licitaţie

În opinia liderului consilierilor judeţeni ai PNL, Romeo Vatră, suplimentarea prin credit de angajament de către Consiliul Judeţean va ridica mari probleme, diferenţa de 34 milioane de euro urmând să fie asigurată proporţional din bugetele locale ale judeţelor Iaşi şi Suceava. „Un efort bugetar imens pentru un judeţ”, apreciază liberalul.

Pentru a atrage constructorii, avansul de care vor beneficia firmele care vor câştiga licitaţia pentru execuţia lucrărilor va fi de 30% din valoarea contractului. „O sumă importantă, care arată disperarea CJ de a atrage cât mai repede un constructor, deoarece vin alegerile”, spune Romeo Vatră.

Zilele trecute, autorităţile ieşene au scos din nou proiectul la licitaţie, mai exact vineri, 9 august. În judeţul Iaşi, pentru a putea atrage constructori, acesta a fost împărţit în trei loturi: Lotul 1 – DJ 282 limita Iaşi – Rediu – Movileni – Gropniţa – DJ 281D, în lungime de 29,584 km, Lotul 2 -DJ 281D de la Coarnele Caprei – Focuri – Gropniţa şi DJ 281B Coarnele Caprei – Belceşti (DJ 281) în lungime de 22,001 km şi Lotul 3, DJ 281 de la Belceşti – Cepleniţa – DN 28B şi DJ 281 de la DN 28B – Scobinţi – Lespezi în lungime de 40,610 km.

Firmele pot licita pentru oricare dintre acestea. Durata de execuţie a fiecărui tronson menţionat este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

După licitaţie, care durează 30 de zile, există posibilitatea să apară contestaţii, iar rezolvarea problemei acestora blochează marile lucrări de infrastructură din România.

Birocraţia legislativă în domeniul achiziţiilor publice în general şi, în particular, procesul greoi al analizării contestaţiilor au fost acuzate, în ultimii ani, de numeroşi beneficiari ai fondurilor europene ca fiind principalele vinovate de încheierea târzie a contractelor, ceea ce conduce implicit la derularea cu întârziere a lucrărilor/ activităţilor şi efectuarea cu întârziere a plăţilor.
„Banii sunt, doar să nu fie contestaţii!”

Problemele au fost resimţite mai ales în cazul unor mari proiecte de infrastructură de transport şi mediu, procedurile achiziţiilor publice, inclusiv cele de soluţionare a contestaţiilor, fiind vorba despre sume mari în cadrul unor contracte care au stat în stand-by mai multe luni, aşteptând hotârârile din justiţie. „Toată procedura durează 75 de zile. Se face licitaţia, evaluarea, respectiv contestaţiile, dacă apar. Aşadar, teoretic, după 75 de zile ar trebui să avem o concluzie. Dacă nu vor fi contestaţii, s-ar putea începe lucrările mai devreme, dar tot va fi tardiv, căci ne apropiem de lunile septembrie, octombrie, luni cu ploi. Aşadar, cel mai probabil lucrările vor începe cu primăvara anului 2020, în contextul alegerilor”, consideră Romeo Vatră.
În replică, consilierul judeţean Marius Ostaficiuc (PSD) a spus că normal ar fi ca lucrările să înceapă cât mai repede. Cu toţii ne dorim asta. Având în vedere că sunt evenimente şi în noiembrie, tendinţa oricărui executiv ar fi să spună că vor începe atunci. Dacă veţi întreba primarii din zonă, vor spune că vor începe în luna mai a anului viitor. (...) Multe proiecte au fost blocate sau au avut probleme cu ceea ce înseamnă partea tehnică. Mă refer la tot ceea ce înseamnă proiectanţi, la cei care evaluează valoarea unei licitaţii. Atunci când este subapreciată valoarea unei licitaţii, se constată că nu se prezintă nimeni, se face iar licitaţie... se măreşte considerabil perioada de timp. Sperăm să participe acum la licitaţie un constructor, unul care să nu aibă probleme, pentru a începe şi a duce lucrarea la bun sfârşit, având în vedere că banii sunt... doar să nu fie contestaţii”, a conchis Marius Ostaficiuc. Florentina SANDU







Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei