Lucrările la Şoseaua Iaşi – Bârnova îi înfurie pe localnici
Dimensiune font:
Nevoiţi să circule o iarnă întreagă pe drumuri desfundate, localnicii spun că lucrările realizate de două luni încoace la Şoseaua Iaşi – Bârnova sunt de o calitate îndoielnică * se lucrează mizerabil, haotic şi slab calitativ, opinează un localnic, în vreme ce alţi rezidenţi cred că ritmul lucrărilor ar trebui să fie altul * „E o stare de lâncezeală cetăţenească. Ei se fac că lucrează, iar noi suntem mulţumiţi că aşa ar fi”, spune un localnic
Lucrări întârziate de furnizorii de utilităţi
Ulterior, atât ApaVital SA, cât şi DelGaz Grid SA au anunţat municipalitatea că intenţionează să realizeze investiţii proprii pe şoseaua Bârnova şi au solicitat certificat de urbanism şi autorizaţie de construire în acest scop. Iniţial, DelGaz Grid SA, cea ale cărei intervenţii au afectat mai puternic trama stradală, şi-a asumat un grafic de lucrări potrivit căruia acestea ar fi trebuit încheiate pe 30 iunie 2018. Acest grafic a însoţit o autorizaţie de construire eliberată de municipalitate în luna aprilie 2018 şi care viza o investiţie în înlocuirea de conducte şi branşamente, însoţită de obligaţia realizării lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere afectate. Însă, în urma notificărilor trimise de Primărie referitor la evidentele întârzieri, DelGaz Grid SA a solicitat municipalităţii o prelungire a termenelor, noul grafic de lucrări fixând data finalizării lucrărilor, inclusiv a celor de reparaţii, la 1 noiembrie. Lucrurile, executate de Bloc Bac SRL din Bacău au fost finalizate pe 8 noiembrie, cu mult după cele făcute de Citadin SA, care a reparat porţiunile de drum afectate de investiţiile realizate de ApaVital SA în reţeaua de apă şi canalizare.
Balast de cea mai proastă calitate
Practic, oamenii s-au văzut nevoiţi să aştepte trecerea iernii, perioadă în care starea drumurilor, s-a deteriorat şi mai mult fiind inclusă şi zona asfaltată temporar. Pe 11 martie 2019, a fost demarată organizarea de şantier, iar trei zile mai târziu, s-a făcut predarea amplasamentului şi a reţelelor de utilităţi de către constructor.
Însă la aproape trei luni trecute de la începerea lucrărilor, oamenii continuă să fie la fel de nemulţumiţi. „Bucuria de a începe lucrările la ultimul tronson de stradă se pare că a calmat spiritele lăsând loc stării de lâncezeală cetăţenească. Ei se fac că lucrează, iar noi suntem mulţumiţi că aşa ar fi. Din păcate, acum se pare că se foloseşte doar un pietriş de cea mai proastă calitate, care, de fapt, e un nisip cu ceva pietricele şi pământ. Fundaţie nu a rezistat la primii stropi de ploaie. Se lucrează mizerabil, haotic şi slab calitativ”, susţine unul dintre locuitori. „300-400 m din şantier au devenit aproape necirculabili, denivelările şi gropile sunt la standardul unui drum de testat amortizoare până crapă, la care se adaugă faptul că nu s-a început turnarea betonului pe tronsonul lucrat”, spune un altul.
Într-o informare a municipalităţii se arată că termenul de finalizare a lucrărilor este martie 2020. „Până în prezent au fost făcute lucrări de terasamente şi infrastructură pe o lungime de 650 de metri din totalul de 2.519 metri. Lucrările la carosabil se desfăşoară zilnic pe tronsoane de circa 100 metri pe câte un sens de circulaţie”, se arată în informarea Primăriei.
Ce presupune proiectul
În acte, modernizarea şoselei Iaşi - Bârnova, de la intersecţia cu şoseaua Bucium până la limita cu comuna Bârnova, trebuie făcute pe o distanţă de 2.519 metri, iar valoarea acestora este de 6.193.820 lei, inclusiv TVA.
Modernizarea străzii Şoseaua Bârnova constă în realizarea unei îmbrăcăminţi din beton de ciment rutier, corectarea profilului longitudinal şi transversal al străzii, asigurarea scurgerii apelor pluviale prin rigole carosabile, pereate şi guri de scurgere, refacerea podeţelor, refacerea trotuarelor, aducerea la cotă a căminelor de canalizare şi a gurilor de scurgere, amenajarea străzilor laterale, realizarea canalului tehnic pentru reţele de telecomunicaţii, relocarea a 17 stâlpi de iluminat în vederea corectării profilului transversal al străzii, precum şi executarea unor lucrări de siguranţa circulaţiei. De asemenea, Şoseaua Bârnova va avea două benzi de circulaţie cu lăţimea de 3,50 metri fiecare. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau