Mașină răsturnată sub un pod
Dimensiune font:
Accident spectaculos, la ieșire din Suceava spre comuna Șcheia, ieri dimineață. Un autoturism în care se aflau două persoane, s-a răsturnat sub un pod. Vehiculul a căzut în gol aproximativ 3 metri și s-a răsturnat pe cupolăn după ce s-a izbit de un stâlp publicitar și de o teavă de termoficare. Ca prin minume, cele două persoane din interior nu au rămas încarcerate și nici nu au fost grav rănite. Vehiculul a fost însă grav avariat. La fața locului au acționat pompierii cu un modul SMURD. Răniții, care erau conștienți au fost transportați la spital. Șoferul vehiculului a pierdut controlul volanului într-o curbă, din cauza vitezei excesive. De vină pentru producerea accidentului a fost un șofer de 63 ani, din comuna Dângeni, județul Botoșani, care a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, respectiv a conducătorului auto, și a pasagerului de pe scaunul din dreapta față, un bărbat de 61 ani, din municipiul Suceava. Ambii răniți au fost transportați la Spitalul Judeţean Suceava pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. El s-a ales cu dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau