INCHIDE

Mâine va fi semnat contractul pentru furnizarea noilor autobuze electrice

Mâine va fi semnat contractul pentru furnizarea noilor autobuze electrice

 

 

Luna trecută, Ministerul Dezvoltării a finalizat licitația pentru achiziția a 70 de autobuze electrice cu o lungime de 10 metri pentru Iași (24), Târgu Mureș (15), Tulcea (10) și Suceava (21), în cadrul unui proiect derulat de autoritatea centrală cu fonduri europene. Licitația a fost adjudecată de către producătorul BMC Truck & Bus, în condițiile în care la procedură au mai participat firme din Cehia, Turcia și Germania.

Prezent ieri în redacţia Evenimentului Regional al Moldovei, primarul Mihai Chirica a dezvăluit că joi, 23 decembrie, va fi semnat contractul de furnizare. „Vin autobuzele de 12 metri, este vorba de 20 de bucăţi, iar pe 23 decembrie semnăm contractul pentru cele de 10 metri, adică alte 24 de unităţi”, a spus edilul-şef. Achiziţia include și construirea și punerea în funcțiune a șapte staţii de încărcare rapidă şi 24 staţii de încărcare lentă. Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri vor fi folosite în transportul public din Iași astfel: 14 pe ruta 42 (Copou - CUG) și 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun - Pasaj Octav Băncilă - Copou).

În 2022 vin 20 de autobuze de 12 metri

Alte 20 de autobuze electrice, de 12 metri fiecare, vor veni la Iaşi anul viitor. Contractul pentru furnizarea maşinilor a fost semnat pe 15 aprilie cu reprezentantul pe România al Solaris Bus & Coach din Polonia. Cele 20 de autobuze electrice vor deservi rutele 28 (Triumf - Podu Roş - Mircea cel Bătrân - Dacia) şi 36 (Dacia - Gară - Copou - Breazu). De asemenea, contractul mai prevede realizarea a șase stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă.

Mai puţine maşini pe străzi

În ultimii ani, transportul public local a trecut prin modificări semnificative . În prezent, toată rețeaua de cale de rulare pentru tramvaie este modernizată, cea mai mare parte a reabilitărilor fiind făcută cu fonduri europene. Aici se adaugă cele 100 de autobuze noi Euro 6, achiziţionate de la producătorul turc Isuzu (88 unităţi), plus alte 12 de la BMC. Din cele 32 de tramvaie achiziționate cu fonduri europene, cele 16 furnizate de producătorul polonez PESA aua juns deja la Iaşi, plus alte două livrate de producătorul turc Bozankaya. Adăugând cele 44 de autobuze electrice achiziționate cu fonduri europene - 20 de la Solaris și 24 de la BMC – avem imaginea un transport în comun de calitate, care, potrivit primarului, îi va determina pe ieşeni să lase maşinile personale în favoarea mijloacelor de transport. Lucian STATE

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!