* cazul femeii care şi-a aruncat puştiul pe geam a luat amploare * aceasta a ajuns din nou la Psihiatrie * doar o hotărâre judecătorească o poate împiedica să se mai apropie de cei mici
Femeia de 42 de ani, care duminică şi-a aruncat copilul pe geam de la etajul al doilea, a ajuns din nou la Secţia de Psihiatrie din Bacău. Nu e prima oară când intră pe mâinile medicilor, ea fiind în evidenţe de peste zece ani. Ultima internare a fost în urmă cu două luni, iar biletul de externare a fost semnat zilele trecute. „Mama băieţelului este internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean, fiind sedată în acest moment”, a declarat Geanina Pricopi, director de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU). În ceea ce priveşte plecarea ei acasă săptămâna trecută, reprezentanţii SJU spun că ea a fost externată pe semnătura mamei. „Pacienta era ameliorată din punct de vedere medical şi a fost externată sub tratament la domiciliu, sub supravegherea mamei sale”, a explicat Pricopi.
Tentativă de omor
Acum, femeia e cercetată pentru tentativă de omor calificat şi, în funcţie de rezultatul expertizei psihiatrice, se va decide soarta ei. Cei de la DGASPC spun că acest caz nu a fost niciodată în atenţia lor, deşi surse judiciare spun că femeia nu e la prima tentativă de-a face rău copiilor săi. În urmă cu zece ani ar fi strâns-o de gât pe fiica sa, care a ajuns la spital.
Acum, cei de la DGASPC trebuie să decidă soarta micuţilor. „În funcţie de rezoluţia procurorilor se vor lua măsuri. Copiii au nevoie de consultanţă psihologică pentru a trece de acest moment. Sora se află în grija unui unchi, iar băiatul de şase ani (cel aruncat pe fereastră – n.r.) este sub supraveghere medicală. Dacă nu se va găsi un membru în familia lărgită care să-şi asume creşterea şi educarea copiilor, ei vor fi preluaţi de către noi”, a declarat Alina Iftode, purtătorul de cuvânt al DGASPC.
Cristina Maria Cucu
„Femeia va fi supusă unei expertize medicale pentru a se vedea dacă a avut discernământ. Dacă a avut, atunci va fi pedepsită conform legii, iar în caz contrar se va cere în instanţă internarea medicală într-o instituţie de specialitate” - procurorul Cristi Ciocântă, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău
Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...
Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...
O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...
* Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...
* domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...
Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...
După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă.
Post ...
În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...
Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...
Adauga comentariul tau