Martie, o lună plină de evenimente la Ateneul Naţional Iaşi

3ateneu

Dimensiune font:

| 09-03-2020 19:30

 

 

Programul lunii martie şi ceremonia de acordare a unei distincţii importante din partea Casei Regale au fost principalele subiecte ale conferinţei de presă susţinută ieri la Ateneul Naţional Iaşi de către managerul instituţiei, Andrei Apreotesei. Instituţia de cultură va primi „Medalia Regală pentru Loialitate” în cadrul unei ceremonii de decorare care va avea loc la Castelul Peleş şi la care va participa şi primarul Mihai Chirica.
Conform Decretului Regal privind Regulamentul Medaliei Regale pentru Loialitate, publicat pe site-ul Casei Regale a României, medalia se acordă membrilor merituoşi ai Casei Majestăţii Sale sau colaboratorilor de peste cinci ani ai acesteia, din toată ţara şi din străinătate. Medalia poate fi oferită, de asemenea, unor personalităţi din România şi din lume. Palatul Elisabeta l-a informat despre distincţie, printr-o scrisoare, pe managerul Ateneului Naţional din Iaşi.
„Ne onorează această distincţie pe care urmează să o primim, cu atât mai mult cu cât ştim că această Medalie Regală pentru Loialitate este continuatoarea tradiţiei Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate”, a spus Andrei Apreotesei, adăugând că la Sinaia va fi deschis şi Salonul Marilor Români, un proiect al Ateneului.

Cât priveşte programul instituţiei, martie se anunţă a fi o lună foarte bogată în evenimente atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici. Alături de proiecţii de film şi de piese de teatru care au ţinut capul de afiş mult timp, în această lună, pe 28 martie, va avea loc un spectacol dedicat Zilei Naţionale a Greciei, urmând ca în ultima zi a lui martie să concerteze Alexandru Tomescu, care va sosi la Iaşi cu vioara sa Stradivarius. Concertul va avea loc la Sala Unirii (fostul Cinema „Victoria”).

Maura ANGHEL

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:57

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
A fost înfiinţată Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi
09/03/2021 09:30

    Zilele trecute a a fost parafat actul vizand infiintarea Asociaţiei Metropolitană de Transport Public Iaşi. Conform proiectului de hotărare, alături de municipiul reşedinţă, pe lista fon ...

Cursuri suspendate la 6 scoli din Iasi dupa ce 13 elevi si 8 profesori s-au infectat cu COVID-19
09/03/2021 08:54

 Avand in vedere prevederile Ordinului nr. 3235 din 4 februarie 2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activitătii in cadrul unitătilor/institutiilor de invătămant in  conditii de ...

Au inceput lucrarile de reabilitare a soselei DJ 282 Iași – Breazu
09/03/2021 08:48

Portiunea de drum judetean 282 care traversează satul Breazu, din comuna Rediu, a intrat in reabilitare. Asocierea Alpenside SRL- General Trust Arges, cea care a castigat loturile 1 si 2 din axa rutieră Ias ...

Ce vrea sa facă fiica criminalului din Onești pentru a-și vedea tatăl
09/03/2021 08:26

Fiica criminalului de la Onesti, declaratie socantă. Fiica lui Gheorghe Morosan este disperată că nu este lăsată să-şi vadă părintii in arest. Plangand a spus că ar acceptă să poarte echipament de ...

 Daruri și mărțișoare cu fire de iubire pentru 350 de bunici și mămici
09/03/2021 07:07

  Ziua de 8 martie a fost una specială pentru persoanele aflate in grija Centrului medico-social de la Bivolari si pentru cei de la Căminul de bătrani „Sfanta Parascheva” din Iasi. Cei pest ...

Iașul mai are doar 5 paturi ATI libere, în spitalele COVID
09/03/2021 00:00

  În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 54 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la inceput ...

EXCLUSIV  Străzile cele mai zgomotoase din Iași
09/03/2021 00:00

Primăria Municipiului Iasi a reactualizat harta strategică de zgomot a orasului, postand pe site-ul propriu planul de acţiune pentru gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia in municipiul Iaşi (ediţ ...

EXCLUSIV  Sute de ieșeni își cumpără, lunar, vechime în muncă
09/03/2021 00:00

  În condiţiile in care Guvernul a decis amanarea pentru 1 septembrie 2023 a intrării in vigoare a noii legi a pensiilor, cei care vor să işi cumpere vechime in muncă au la dispoziţie un singu ...

Noi restricţii de circulaţie şi schimbări de trasee pe ruta Iaşi - Dancu
09/03/2021 00:00

În perioada 9 martie – 30 decembrie 2021 constructorii contractati de Primăria Municipiului Iasi vor continua lucrările de construire aferente proiectului cu finantare europeană „Reabilitar ...

Șase luni de închisoare pentru un ieșean care și-a lovit vecinul în cap cu piatra
08/03/2021 23:58

Tirul a fost extrem de precis, cel luat drept ţintă fiind nimerit drept in frunte. Ameţit bine de lovitura primită, Nelu a reuşit, totuşi, să se refugieze in casă, unde s-a prăbuşit pe pat. Speriată, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei