Mărţişorul, tradiţie şi semnificaţie

În Bucovina şi Moldova, mărţişorul este oferit doar de către fete flăcăilor sau doar de către femei bărbaţilor * obiceiul poate fi înţeles ca semn protector din partea unei divinităţi feminine 

Cunoscut îndeobşte ca un obiect decorativ al vestimentaţiei noastre în primele zile ale primăverii, mărţişorul, care poate fi o monedă (de aur, de argint sau de aramă) ori altă emblemă, efigie imprimată pe metal, lemn, în ultimul sfert de veac şi pe … material plastic, legată de un găetan din două fire răsucite de mătase roşie sau albă sau dintr-un arnici roşu şi altul de bumbac alb, dintr-un fir de lână roşie împletit cu alt fir alb sau chiar din fire de argint şi de aur, ar trebui privit drept un semn ori un simbol (semnul unui semn) înzestrat cu semnificaţie bine precizată în funcţionalitatea lui iniţială, de vreme ce obiectul ca atare implică o considerabilă vechime. Bănuţul însemna îmbelşugarea, firele albe şi roşii ale găitanului însemnau faţă albă ca crinul şi rumenă ca roza, iar ofranda făcută reginei florilor era o salutare poetică adresată primăverii. Adică, semnificaţiile sunt generale, atribuite de către omul cult, bănuite şi nicidecum lămurite din imaginea şi funcţia fiecărei părţi din structura mărţişorului: o monedă legată de două fire - alb şi roşu -, răsucite şi terminate la cele două capete cu doi canafi (german Kanauf), ciucuri, unul alb şi celălalt roşu.
Binele şi răul
Un prim nivel al acestei semnificaţii este dat chiar de numele mărţişor, marţ, mărţiguş, derivat din numele lunii martie, provenit, la rândul său, din numele latin al zeului Marte - Ares la greci -, consacrat primei luni din anul romanilor, care începea la 1 martie, în primăvară, şi, probabil, în cel dintâi calendar chiar la echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea.
Reminiscenţe ale Anului Nou din întâiul calendar al romanilor sunt numele lunilor septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie la mai toate popoarele europene, probând că luna martie era cea dintâi, şi ziua a 29 din luna februarie, adăugată la sfârşitul anului în anii bisecţi.
În privinţa credinţelor sau a cutumelor româneşti relative la importanţa începutului de an în martie, ar fi sugestiv de menţionat babele din primele zile ale lunii de primăvară - şi cojoacele Babei Dochia din ziua de 1 martie (Sf. Eudochia) -, personaje fantastice aducătoare de ploi şi ninsori. Cuvîntul babă (de origine slavă) în basme şi superstiţii figurând o zână din vechiul panteon păgân, revalorificată negativ în mentalitatea creştinilor.
Mai important în această perspectivă este Marţolea, o femeie rea şi hrăpăreaţă sau, uneori, un bărbat dizgraţios, care fură copiii mici ai femeilor ce nu respectă interdicţii ca torsul şi ţesutul în seara de marţi spre miercuri, în ajunul unor sărbători sau chiar în noaptea din preajma solstiţiului de iarnă, la Sf. Ignat, în 20 decembrie.
Mărţişorul, prin diminutivul cuvântului şi podoaba miniaturală, purtat asupra omului în primele zile din luna martie, şi personajul malefic Marţolea din mentalitatea arhaică românească pot fi înţeles ca extreme ale aceleiaşi viziuni
despre condiţia omului într-un cosmos fantasmagoric.
Cât se poartă mărţişorul?
Între semnele purificatoare de la începutul primăverii trebuie privit şi mărţişorul purtat de români iar dacă într-o parte a spaţiului carpatic -în Moldova şi Bucovina- mărţişorul este oferit doar de către fete flăcăilor sau doar de către femei bărbaţilor obiceiul poate fi înţeles ca semn protector din partea unei divinităţi feminine, probabil Divinitatea Dragostei, acea fată de Crai sau de Împărat Roşu, nimeni alta decît o Fecioara Celestă, fie zâna sălăşuind în Constelaţia Virgo, fie zeiţa stăpînă a Planetei Venus.
Un al treilea aspect al semnificaţiei mărţişorului - în trecutul nu prea îndepărtat firul mărţişorului avea menirea să cuprindă cu cele două culori tocmai părţile neacoperite ale corpului omenesc - gâtul, mâna şi piciorul - spre a ocroti omul de arsura soarelui, muşcătura şarpelui şi căzătura la drum de noapte. Dar motivaţia cea mai frecventă pare să fie aceea de a avea „noroc tot cursul anului” cel ce poartă mărţişorul, motiv ce constituie o reminiscenţă clară din vremea când Anul Nou era serbat la 1 martie.
Irina Bucşinescu

Mărţişorul se poartă începând cu 1 martie până la sfârşitul acestei luni, vreme de 9 sau 12 zile, sau până vin berzele şi (sau) rândunelele, după care mărţişorul se dezleagă de la purtător şi se leagă în creanga unui pom tânăr, a unui trandafir sau a unui cireş înflorit - S. Fl. Marian, Sărbătorile la români, II, 1899, p. 139