Masa amintirilor, ca o poveste de Creangă
Dimensiune font:
Cu cele petrecute până la lansarea Mesei Amintirilor, amplasată pe locul fostei bucătării de vară de lângă Bojdeuca lui Ion Creangă, ar ieşi aproape o epopee. O suită de întâmplări parcă ieşite din imaginaţia marelui povestitor. Se poate face, lejer, o nuvelă cu destul suspans şi momente de aventură. Nici măcar solemnul moment de sâmbătă, de la Bojdeucă, n-a fost scutit de surprize...
Ideea e veche, proiectul a demarat acum doi ani şi, conform planului, inaugurarea noului monument (de Masa Amintirilor vorbesc) ar fi trebuit să aibă loc în 2018, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima restaurare a Bojdeucii din Ţicău. Numai că necazurile au curs la foc automat. Piedici dintre cele mai neaşteptate şi probleme apărute din neant. „Proiectul doreşte a marca centenarul muzeului şi încă de la început, din faza de proiectare, s-a dorit a fi o capsulă a timpului. Mărturisesc că pentru mine, ca artist vizual, cea mai mare provocare a fost aceea de a integra proiectul în acest spaţiu muzeal, aşa încât, am conceput un obiect care să semene şi cu o masă dar şi cu o fântână deoarece, în apropierea unei astfel de case suntem obişnuiţi să găsim o fântână. Trebuia să fie un obiect de artă contemporană iar prin finisajul lucrării, am marcat aceste elemente de contemporaneitate. Masa fântână, cum am numit-o iniţial, reprezintă intersecţia, evoluţia a două forme geometrice perfecte, pătratul care devine cub, reprezentându-l pe Ion Creangă, şi cercul care îl reprezintă pe Mihai Eminescu, cel care a locuit aici, la bojdeucă, găzduit fiind de prietenul său. În trunchiul mesei, asemeni unui relicvariu, păstrăm o sută de scrisori pentru o sută de ani, ele vor fi deschise sperăm la cea de-a CVI-a ediţie a FILIT”, a afirmat, la inaugurarea lucrării, artistul visual Felix Aftene.
Cam de aici a pornit seria de întârzieri, de s-a amânat cu un an lansarea noului monument. Destui decidenţi nu concepeau că un asemenea proiect modernist poate fi integrat într-un spaţiu muzeal cu iz patriarhal. Au trebuit multe avize şi multe insistenţe pentru obţinerea lor.
Proiect scos din impas de... o macara
Între timp, Felix şi echipa lui au purces la materializarea proiectului. Au găsit o sticlă specială din care au făcut cubul menit a găzdui suta de scrisori în condiţii ideale şi fără risc de deteriorare vreme de măcar un secol.
Avizele au început să vină, cu rezoluţii favorabile, lucrările mergeau bine şi se părea că întârzierile vor fi recuperate. Statueta reprezentându-l pe Titu, motanul favorit al lui Creangă (botezat de scriitor după numele lui Titu Maiorescu) era gata, la fel şi cubul din beton în care urma să fie plantat recipientul cu scrisorile, într-un final a fost gata şi blatul mesei.
Iar problemă mare! Blatul, un cilindru cu diametru de 1,10 m şi înălţime de 18 cm, confecţionat din marmură dură, cântăreşte 1,1 tone. Imposibil de dus la Bojdeucă şi de pus la locul de destinaţie prin metode obişnuite. O macara uzuală n-are cum să ajungă la amplasament. Mecanism cu scripeţi, iarăşi imposibil. Cărat cu braţele, o utopie. Felix a şi calculat: nu puteau apuca de blat mai mult de 11 oameni. Ori, fiecare dintre aceştia ar fi trebuit să ridice şi să care pe o distanţă apreciabilă câte 100 kg de fiecare... Nici măcar aristocraţia mondială a halterofililor nu s-ar încumeta la aşa ceva.
Unica soluţie, o macara specială, cu braţ mobil, care să poată manevra blatul de la străduţa din spate şi să-l aşeze peste cubul din beton, peste uriaşul nuc din apropiere. Bine, dar de unde? Cine deţine aşa ceva? Mister şi anunţuri după anunţuri date pe SEAP. Multă vreme, nimic. Se întrezărea din ce în ce mai sumbru ratare şi pentru 2019.
Din fericire, la ultima strigare, cea de pe 16 septembrie 2019, a apărut şi samariteanul. Un constructor privat care deţine aşa ceva, a pus macaraua la dispoziţia echipei, dar a condiţionat sprijinul de păstrarera anonimatului.
OK, s-a rezolvat, blatul a ajuns la locul lui, dar perimetrul în care se lucrase era vraişte şi timpul presa. Trebuia refăcut pavajul din jurul mesei, pe o suprafaţă de aproximativ 40 mp. Cu bolovani care să arate ca şi cum ar fi fost plantaţi acolo la mijlocul secolului XIX, nu acum, în era IT.
Era într-o sâmbătă, iar Felix cugeta îngrijorat de spectrul unei noi ratări a lansării. N-a mai avut răbdare să treacă weekendul şi să vină muncitorii. S-a pus el pe treabă, alături de cei din echipă. A mers în păduricea din apropiere, iar ideea a fost una extrem de inspirată. A găsit bolovanii ideali, cu muşchi pe ei, iar până spre seară au terminat de pavat.
Când nimeni nu se mai aştepta...
Gata, se putea face lansarea. În sfârşit. Dar să revin un pic la cele 100 de scrisori. Acum doi ani s-a făcut un apel public către scriitorime. Care vrea şi e dispus, să conceapă un text care să înceapă cu formula „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu...”. N-a fost obligat nimeni şi n-a fost refuzat nimeni. Straniu, s-a nimerit să fie fix 100. Nu 99, nu 101! Incredibila coincidenţă a fost niţel ajutată de organizatori. Aveau la catastif o duzină de literaţi despre care erau siguri că vor da curs invitaţiei. Aceştia au fost contactaţi la sfârşit, cât să se ajungă la numărul dorit.
În fine, a venit şi ziua cea mare. Momentul lansării. Sâmbătă, 5 octombrie 2019, ora 11.00, amfiteatrul din faţa Bojdeucii. Pregătiţi de un auditoriu restrâns şi mizând pe acustica naturală excelentă a amfiteatrului, organizatorii nu şi-au mai bătut capul să aducă o staţie de amplificare ori măcar o boxă portabilă, cum e la modă acum. Nu credeau c-ar fi nevoie. Eroare de estimare. Fix la ora pomenită, niciun minut pe alături, au apărut prin totală surprindere, două grupuri consistente de elevi basarabeni. Şcolari de elementară şi gimnaziu, cam vreo 150 la număr. Amfiteatrul, plin ochi. Şah instant pentru gazde. Care, după câteva momente de blocaj, au reuşit să facă faţă cu brio situaţiei. Adică, i-au lămurit pe copii să facă linişte, astfel încât au izbutit să-şi ţină discursurile.
Şi pentru micuţii vizitatori, surpriza a fost imensă. Nu şi-au închipuit c-or să se întoarcă acasă cu poze alături de motanul Titu. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau