Măsuri tardive pentru combaterea pestei porcine

1pesta
1oros

Dimensiune font:

| 22-11-2019 07:34

Afirmaţia aparţine ministrului Agricultorii, Adrian Oros * prezent ieri la Botoşani, el a spus şi că România „este singura ţară în care pesta a ocupat întreg teritoriul ţării în doi ani” * oficialul a atras atenţia şi asupra fondurilor pe care le poate AFIR, de doar 57 la sută, faţă de 80 la sută, cât a spus Petre Daea

 

 

 

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, că măsurile adoptate în timpul mandatului fostului guvern în privinţa combaterii răspândirii pestei porcine africane au fost „parţiale şi nu s-au luat la timp”, situaţia fiind abordată „într-un mod superficial şi neserios”.
„S-au luat măsuri parţiale şi nu s-au luat la timp. Degeaba s-a măsura de restricţionare a circulaţiei frontierei în 2018 şi nu s-a luat în 2016 când a fost identificată pesta în Ucraina, că a fost prea târziu. Ei bifează şi spun: am luat. Degeaba se restricţionează circulaţia închizându-se târgurile, dar samsarii în continuare plimbă animalele şi bolile dintr-un oraş în altul, că tot nu este o măsură corect aplicată. Toate aceste măsuri care nu s-au luat la timp sau au fost făcute de mântuială ... Pentru că nu poţi să restricţionezi circulaţia animalelor de la 8,00 la 16,00 şi la 16,00 să mergi acasă sau să restricţionezi circulaţia pe un drum judeţean care intră într-o localitate cu pestă şi mai sunt trei drumuri care duc în pădure pe care lumea circulă. Deci s-au făcut lucrurile într-un mod superficial, neserios”, a afirmat Oros.
Acesta a subliniat, de asemenea, că România „este singura ţară în care pesta a ocupat întreg teritoriul ţării în doi ani”.
„Populaţia, în momentul în care a văzut, că oamenii nu sunt proşti, că aceste măsuri sunt total neserioase nu au mai avut încredere nici în măsuri, nici în autorităţile care le-au luat şi au încercat şi ei să nu respecte ceea ce se impunea. De aceea am ajuns la această situaţie total neobişnuită: suntem singura ţară în care pesta a ocupat întreg teritoriul ţării în doi ani, fără să putem să o izolăm în unele regiuni, dacă nu în unele judeţe sau localităţi”, a mai adăugat ministrul Agriculturii.

Bani puţini la AFIR

Nivelul de absorbţie a fondurilor europene pe care îl poate înregistra, până la sfârşitul anului, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), nu poate fi mai mare de 57,78%, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El l-a contrazis, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani, pe predecesorul său, Petre Daea, care a susţinut că AFIR va atinge un grad de absorbţie de 80%.
„Dacă la APIA lucrurile merg foarte bine, la AFIR suntem în evaluare. Comisia Europeană evaluează în fiecare an evoluţia pilonului II, a AFIR. Care sunt concluziile? Nu atingem niciun indicator de etapă în domeniul de intervenţie şi, dacă luăm în calcul şi sumele, dacă Comisia acceptă sumele spre plată trimise în trimestrul III şi trimestrul IV, vom ajunge la un nivel de absorbţie de 57,78% şi nu 80% cum spunea colegul meu care a ocupat această poziţie până în 4 noiembrie”, a afirmat ministrul.
El susţine, de asemenea, că AFIR a finanţat proiecte de peste 100 de milioane de euro care au întârzieri majore la implementare.
Mai mult, sunt proiecte în tranziţie, din 2007-2014, care nici acum nu au ajuns să fie finalizate, de peste 100 de milioane de euro. Opinia noastră şi a Comisiei era că acestea erau primele care trebuiau prioritizate şi apoi începute alte proiecte. Sigur, acolo s-a dorit altceva”, a adăugat Adrian Oros.

Nicolae DRUMEA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei