Material lemos confiscat de polițiști

84020766_2597969506980934_5445226908725805056_o

Dimensiune font:

| 12-03-2020 12:23

 La 11.03.2020, în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal pe linie de silvicultură, întocmit faţă de un bărbat de 70 de ani din comuna Dorna Candrenilor, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de „tăiere ilegală de arbori” și „furt de arbori”, polițiștii Secției 15 Poliție Vatra Dornei au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, ajunși la faţa locului, au stabilit faptul că, bărbatul a tăiat ilegal 12 arbori, cu un volum de 47,059 m.c. material lemnos, fără a obține autorizație de exploatare.

Bărbatul de 70 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 7.717 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.

 

La 11.03.2020, în jurul orei 15.50, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe DN 2H din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 27 de ani care transporta material lemnos.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 2,87 m.c. lemn de foc din special fag.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 485 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

 

La 11.03.2020, ora 16.15, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a oprit pentru control pe DC neclasificat „Tecioara” din comuna Horodnic de Sus, autoutilitara condusă de un bărbat de 27 de ani din comuna Marginea, care transporta material lemnos și care a prezentat spre verificare un aviz de însoţire în care era menţionat alt punct de descărcare decât cel din aplicaţia informatică pe linie de silvicultură.

Astfel, întrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului de material lemnos, poliţiştii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta ilegal cantitatea de 14,10 m.c. lemn de foc de esență foioase.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 2.383 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Consilierii de probațiune acuză umilințele la care sunt supuși de către Ministerul Justiției
16/04/2024 22:24

* „Este regretabil ca la 17 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, sistemul de probatiune din Romania să fie măcinat de greve ale foamei si proteste in randul consilierilor de probatiune, ge ...

Soldat judecat pentru că se juca pe telefonul mobil
16/04/2024 22:23

* e inculpat pentru incălcarea consemnului Ştefan F. face parte din trupele de elită ale Armatei Romane, e angajat la o unitate specială, unde condiţiile sunt extrem de dure. Restricţii cat cuprinde, le ...

Poliția ieșeană, în alertă maximă. Lumea interlopă se pregătește de priveghi
16/04/2024 22:22

* sute de oameni au venit, in această aseară, să astepte trupul neinsufletit al lui Costel Corduneanu * acesta este depus intr-o locatie selectă, la un restaurant de lux din Iasi, unde va rămane pentru tre ...

Explozie puternică de la o trotinetă electrică, în Copou
16/04/2024 22:20

La un pas de tragedie, marti, in zona Copou, la un bloc de locuinte de pe Bulevardul Carol I din Iasi. Zidul unei camere de la etajul 5 al blocului a fost pus la pămant in urma unei explozii extrem de puternic ...

Număr impresionant de ieșeni cu „tulburări de memorie”
16/04/2024 17:55

Jumătate dintre persoanele testate in timpul „Campaniei de testare a memoriei” au aflat că au tulburări cognitive uşoare. Doar un sfert dintre cei testaţi au un status psihic normal. Raportul a ...

Iedul face concurență mielului de Paște
16/04/2024 17:53

În ultimii ani, mielul a pierdut teren in fata iedului in privinta alegerii cărnii pentru friptura de Paste. Mai sănătoasă, dar si mai gustoasă, carnea de ied este pe mesele tot mai multor romani de ...

Peste o mie de ieșeni şi-au testat starea de sănătate, pe pietonal
16/04/2024 17:18

 Peste o mie de ieşeni au trecut la sfarşitul săptămanii trecute pe la „Cortul Sănătătii”, care a fost amplasat pe pietonalul Stefan Cel Mare si Sfant, in cadrul unui proiect initiat de ...

Operele de artă ale marilor pictori români, pe băncile din Grădina Copou!
16/04/2024 17:16

Primăria Municipiului Iasi (PMI) continuă proiectul initiat anul trecut, de amplasare in parcurile din oras a unor bănci modelate sub formă de carte, personalizate cu versuri din opera poetilor romani. A ...

Ajutoare de Paști pentru 10.000 de pensionari ieșeni
16/04/2024 15:39

Tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Pasti, pentru peste 10 mii de pensionari ieseni Cu ocazia Sărbătorilor de Pasti pensionarii ieseni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valor ...

Se redeschide Muzeul „Nicolae Gane”
16/04/2024 15:32

Vineri, 19 aprilie 2024, incepand cu ora 11:00, va avea loc deschiderea Muzeului „Nicolae Gane”, unul dintre cele 17 muzee din reteaua MNLR Iasi. Publicul este invitat să descopere pe strada Nico ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei