Maternitatea „Cuza Vodă”, primul loc la calitatea serviciilor medicale
Dimensiune font:
Raportul Observatorului Român de Sănătate (ORS) a clasat Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă” din subordinea Consiliului Județean Iași pe primul loc la nivel național din punctul de vedere a calității serviciilor medicale. Observatorul Român de Sănătate a analizat 122.423 de chestionare de satisfacție completate de pacienții români în perioada decembrie 2016-ianuarie 2018. „În acest studiu Spitalul Cuza Vodă este pe locul 1 la calitatea serviciilor oferite, lucru care ne obligă și mai mult să itensificăm măsurile concepute pentru creșterea calității actului medical și gradului de satisfactie a pacienților. Rezultatul se datorează în egală măsură, întregului colectiv al unității noastre cât și implicării active a Consiliului Județean în calitate de ordonator principal de credite”, a spus Robert Dâncă, managerul Maternității „Cuza Vodă”. Preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, are în plan achiziţia de aparatură nouă în cadrul spitalului. „În ceea ce privește investițiile, la acest spital, se impun achiziționarea unui mamograf nou, deoarece cel vechi, produs în anul 1986, nu mai deține autorizație de funcționare pe motivul uzurii fizice și morale, și cumpărarea unei stații de oxigen. Acum, unitatea medicală este deservită de o stație de oxigen închiriată, pentru care se plătesc lunar aproximativ 15.000 de euro. Cheltuielile pentru o stație de oxigen nouă se pot amortiza în cel mult un an. Totodată, trebuie să ne concentrăm și pe prevenție. Populația feminină din mediul rural ajunge rar la medic, iar programele de screening îi sunt străine sau inaccesibile de cele mai multe ori. De aceea, împreună cu Spitalul Cuza Vodă, vom iniția un program de depistare a cancerului de col uterin și vom achiziționa aparatura portabilă necesară dignosticării bolii. Vom avea în vedere deplasarea medicilor în mediul rural astfel încât, femeile să beneficieze de serviciile specialiștilor în mod gratuit și fără să mai fie nevoite să ajungă în spital”, a afirmat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau