Medicii rezidenți și copiii cu nevoi speciale, afectați de deciziile politice
Dimensiune font:
Deputatul botoșănean Tamara Ciofu, medic de formație, a atras atenția că lipsa unui ministru al Educației prejudiciază grav tinerii absolvenți de Medicină și copiii cu nevoi speciale. „Una din cele mai importante probleme, în momentul actual, este amânarea examenului de rezidențiat pentru tinerii absolvenți ai facultăților de Medicină din toată țara. Până acum, foarte mulți tineri au obținut locuri în specialitățile deficitare la nivel național. Anul acesta, s-au scos 5000 de posturi, în special pe domenii deficitare: pediatrie, terapie intensivă, anestezie, chirurgie, neurochirurgie, care acum sunt temporizate în a fi ocupate. Iar de vină este președintele Iohannis. Dacă s-ar fi nominalizat la timp ministrul, acest examen s-ar fi putut organiza după cum este tradiția: în prima săptămână din noiembrie. Dar astfel, 5000 de tineri absolvenți de Medicină, dar și alții din anii anteriori nu pot intra în rezidențiat și nu pot începe activitatea la începutul lui ianuarie anul viitor, ceea ce este greu de acceptat”, a explicat deputatul Tamara Ciofu.
O altă consecință negativă a lipsei omului din fruntea Ministerului Educației este anularea majorării cu 50% a indemnizației copiilor cu handicap, o inițiativă „pentru care ar trebui să lupte ministrul Educației, dar nu avem ministru”, spune Ciofu.
Examenul de rezidențiat ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie, însă a fost amânat pentru 8 decembrie. Între timp, ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, a explicat că nu este exclusă o nouă amânare, în cazul în care întârzie numirea unui ministru al Educației.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau