Medicul acuzat de luare de mită a scăpat de acuzaţie
Dimensiune font:
Fiul unei paciente a vrut să-l înfunde pe medicul care i-a operat mama * el a strecurat un plic cu 500 de lei printre dosarele medicului, apoi l-a reclamat pentru lucrae de mită
Şeful de la Secţia de Oropedie din cadrul Spitalului Municipal Roman, Abu Alika Abdalla, a scăpat de aczaţia de luare de mită. Procurorul care a instrumentat dosarul a decis să claseze cauza și să ridice toate interdicțiile dispuse prin măsura controlului judiciar. Ca urmare, medicul s-a întors la serviciu.
Povestea a început pe 24 septembrie, când un tânăr a sunat la Call-Center Anticorupție a Direcției Generale Anticorupție și a reclamat că medicul ar fi pretins bani de la o pacientă pe care a operat-o. Pacienta era chiar mama tânărului, care a vrut să demonstreze că și la Roman sunt medici ortopezi corupți, nu doar la Piatra Neamț. „Eu am declarat întotdeauna că n-am pretins și n-am cerut bani de la nimeni. Nici nu am observat când acest tânăr a pus bani, pentru că scriam în niște dosare, nici nu l-am văzut ce face. Mama lui fusese operată, a avut o evoluție perfectă și urma să plece acasă. Decifusese operată. Nu înțeleg cum poate să creadă cineva că i-am cerut bani. Este foarte ușor să acuzi pe cineva”, a spus dr Abu Alika Abdalla.
În comunicatul DGA remis la momentul reclamației se preciza: „Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic, după ce a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui pacient, în urma unei intervenții chirurgicale”.
Flagrantul a însemnat, de fapt, că banii au fost găsiți între documentele medicale din cabinetul șefului de secție, însă ancheta a arătat ce s-a întâmplat. Suma de 500 de lei fusese strecurată de către cel care a făcut reclamaţia.
George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau