Mihai Chirica ironizează acuzațiile de plagiat la adresa premierului: 'A venit bomba atomică, Hiroshima 3'

default

Dimensiune font:

| 19-01-2022 18:26

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că tema acuzaţiilor de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă este "o intervenţie subversivă la securitatea statului român", în condiţiile în care suntem într-o criză energetică majoră, iar Europa "vuieşte de sutele de mii de soldaţi care stau la graniţa Ucrainei".


"Este o intervenţie subversivă la securitatea statului român să încerci să introduci băţul prin gard când abia ne-am găsit liniştea şi abia am reuşit să detensionăm situaţia populaţiei României. Abia am reuşit să ne punem cu picioarele pe pământ cu o guvernare serioasă şi a venit bomba atomică, Hiroshima 3. Este o manieră cel puţin subversivă de a distrage atenţia opiniei publice de la problemele care chiar contează", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica.

 

 

El a explicat că suntem într-o criză energetică majoră, iar premierul a găsit soluţii exact cu o zi înainte să apară articolul cu doctoratul.

"S-a luat măsura detensionării populaţiei prin scăderea valorilor de referinţă la energia electrică şi la gaz prin scăderea majoră a preţurilor de facturare la populaţie prin asumarea unei compensări de peste trei miliarde de lei pentru a trece de această iarnă. Păi gândiţi-vă că sala sporturilor pe care o visăm la Iaşi costă sub 250 de milioane de lei. Păi făceam 11 săli de sport de talia celei de la Iaşi se vor consuma numai pe aceste compensări. În condiţiile în care avioane militare trec în permanenţă în spaţiul aerian pe zonele de graniţă şi nu numai, iar toată Europa vuieşte de sutele de mii de soldaţi care stau la graniţa Ucrainei, noi am scos subiectul bombă, catastrofal", a afirmat edilul ieşean.

Primarul Chirica a mai afirmat, pe un ton ironic, că "tanti Lenuţa din comuna Costuleni este extrem de afectată şi că ea plânge în hohote că nu înţelege de ce în lucrarea de doctorat sunt nişte paragrafe preluate dintr-o altă lucrare de doctorat care vorbeşte de strategia de apărare a ţării".

"Cei care au analizat această lucrare dacă au înţeles măcar 10 la sută din conţinutul acelei lucrări... Eu, la nivelul meu intelectual, bănui că nu m-aş fi băgat chiar dacă am trecut un pic şi printr-un stagiu militar. Eu am două lucrări de doctorat terminate, am toate susţinerile, toate referatele, dar nu le-am predat. Nu am vrut să am temă de campanie doctoratul lui Chirica şi am abandonat şi a doua oară. O să fac doctoratul când mă las de politică şi o să trec în bibliografie pe cine vreau eu, de câte ori vreau eu, în toate solurile şi parasolurile unei teze", a afirmat Chirica.

Primarul Iaşiului consideră că "domnului general Ciucă nu îi lipsea lucrarea de doctorat şi că avea toate abilităţile din lume să-şi facă treaba bine şi fără această lucrare".

Totodată, Chirica l-a atacat pe liderul USR Dacian Cioloş, după ce acesta din urmă a cerut demisia lui Nicolae Ciucă din fruntea guvernului în urma acuzaţiilor de plagiat.

"Înainte de a-i cere preşedintele USR, domnul Cioloş, demisia domnului premier Ciucă, i-aş reaminti cam câte vizite făcea în prezenţa mea la Comitetul Executiv PSD în perioada când era la guvernare şi cam cu ce gânduri pleca de acolo", a declarat Mihai Chirica.

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One.

În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, printr-un punct de vedere oficial, că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că este „corectă şi necesară decizia premierului Nicolae Ciucă de a solicita analizarea tezei sale de doctorat, orice demers menit să clarifice suspiciunile formulate în spaţiul public fiind binevenit”. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei