Mini-institut de oncologie la Suceava
Dimensiune font:
La Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava va fi construit un corp nou de clădire pentru Secția de oncologie. „Este vorba de o clădire nouă, un corp nou, pe care vrem să îl construim în curtea Spitalului Vechi. O secție de oncologie modernă care să asigură 50 de paturi, cu toalete în fiecare cameră”, a declarat Flutur. El a spus că noua clădire va avea parter plus trei nivele și va fi construită în curtea Spitalului Vechi. „Vom înființa un compartiment de îngrijiri paliative cu 10 paturi la oncologie. Din păcate este o nevoie foarte mare pentru așa ceva, iar secția de boli paliative existentă nu face față acum. Vom avea și ambulatoriu propriu modern. Aici vin circa 20.000 de pacienți pe an, unii dintre ei venind de mai multe ori. Vom avea o recepție, un triaj pentru cei care vin să se interneze sau la analize, o sală de așteptare cu 50 de locuri, un cabinet de consultații și unul psihologic”, a spus șeful administrației județene. El a mai adăugat că la ultimul nivel al clădirii vor fi construite minimum 12 garsoniere, pentru pacienții care vor veni la tratamente. „Fără lipsă de modestie putem spune că vom avea un mini institut de oncologie, având și radioterapie, dar și sălile de operații pentru oncologie”, a subliniat flutur. El a arătat că noua clădire va avea aproximativ 2.200 de metri pătrați, iar investiția ar putea depăşi 3 milioane de euro. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau