Ministrul Apelor, vizită secretă la Neamţ

default

Dimensiune font:

| 07-07-2018 05:15

  Ioan Deneş, însoţit de preşedintele CJ, Ionel Arsene, şi de prefectul Daniela Soroceanu, au ajuns în zonele afectate de inundaţii şi pe care premierul Viorica Dăncilă le-a ocolit * oficialii au vizitat unele obiective strategice care ridică probleme de siguranţă * vizita a fost secretă pentru cea mai mare parte a presei, ministrul fiind însoţit doar de reprezentanţii unui post naţional de televiziune apropiat de PSD şi de două instituţii de media din Piatra Neamţ apropiate de preşedintele CJ, Ionel Arsene * restul jurnaliştilor au fost puşi să aştepte comunicatele de presă

 

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş a ajuns ieri în judeţul Neamţ pentru a vizita unele localităţi afectate de inundaţiile înregistrate la sfârşitul lunii iunie, dar şi pentru a vizita unele obiective strategice care ridică probleme de siguranţă. Întâlnirea cu preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene şi conducerea Prefecturii a avut loc după o săptămână de la inundaţii şi după ce premierul Viorica Dăncilă a evitat judeţul Neamţ în călătoria sa prin zonele afectate de puhoaie. De remarcat este faptul că, această vizită a fost secretă pentru cea mai mare parte a presei, ministrul fiind însoţit doar de reprezentanţii unui post naţional de televiziune apropiat de PSD şi de două instituţii de media din Piatra Neamţ apropiate de preşedintele PSD Neamţ, Ionel Arsene. Restul jurnaliştilor, corespondenţi ai unor posturi naţionale, regionale sau reprezentanţi ai mass-mediei locale, au fost puşi să aştepte comunicatele de presă, care vor fi emise după vizita ministrului Ioan Deneş.

Informaţia privind această vizită a circulat pe surse neoficiale încă de la începutul săptămânii, dar oficial, nimeni nu a suflat o vorbă. „Nu este acţiunea Prefecturii. Nu am detalii în ceea ce priveşte organizarea pe partea de mass media”, a declarat pe o reţea de socializare, la ora 10.20, Adrian Niţă purtătorul de cuvânt al reprezentantului Guvernului în teritoriu. Asta deşi prefectul Daniela Soroceanu era în vizită de lucru alături de ministrul Ioan Deneş, la un dig din Slobozia, oraşul Roznov. De la Consiliul Judeţean Neamţ s-a transmis că „vizita de lucru este fără presă!”. Oare de ce s-au temut mai marii judeţului? Că va întreba presa de cauzele care au condus la aceste inundaţii, că nu doar natura este de vină! Este vorba despre lucrări hidrotehnice neterminate, tergiversate, îngropate în hârtii, despre defrişările înregistrate fix în zonele unde au fost înregistrate inundaţii, despre alunecările de teren şi neimplicarea autorităţile de a limita sau stopa efectele lor, despre banii care au fost pompaţi în Neamţ pentru diverse lucrări şi nu se vede nimic în urmă, doar drumuri impracticabile, diguri rupte, case, reţele de alimentare cu apă şi canalizare distruse? Interesant de aflat era şi ce rezolvare are ministrul apelor şi pădurilor la dezastrul ecologic de pe lacul Izvorul Muntelui, unde luciul de apă este acoperit de un strat gros de deşeuri – butuci, deşeuri lemnoase, PET-uri şi chiar gunoi menajer. Toate aceste resturi pluteau ieri pe suprafaţa lacului, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţ. La această vizită secretă a participat şi Victor Sandu, directorul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Emil Vamanu, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Siret, şi Stelian Mihăilă, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ.

În programul oficial, făcut public de reprezentanţii ministerului, vizita ministrului a început la 09.30, când s-a întâlnit cu Ionel Arsene, apoi cei doi, însoţiţi de prefectul Daniela Soroceanu, au fost la digul de pe râul Cracău de la Slobozia (Roznov). După prânz, autorităţile au ajuns în localităţile Farcaşa şi Borca, cele mai afectate zone din judeţ de inundaţiile de săptămâna trecută. La ora 16.00, în program a fost trecut digul Preuteşti din comuna Timişeşti, după care podul de la Ion Creangă, de pe râul Siret.

Gianina BUFTEA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei