Ministrul Mediului solicită un raport privind starea de sănătate a ieşenilor

1alexe

Dimensiune font:

| 16-02-2020 19:40

* Ministrul Mediului, ieşeanul Costel Alexe, susţine că numărul depăşirilor la concentraţiile admise de praf ar putea fi mult mai mare decât cel oficial * ministrul a făcut această afirmaţie în contextul în care staţiile de monitorizare ale aerului din Podu de Piatră şi Decebal nu au funcţionat anul trecut mai bine de 50 de zile * Alexe mai vrea ca Primăria să implementeze repede măsuri de combatere a poluării

Ministrului Mediului a reluat ieri, în cadrul unei întâlniri cu presa, subiectul poluării în Iaşi. Costel Alexe a prezentat cifrele monitorizării realizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului, care indică depăşiri ale concentraţiei maxime admise de PM 10, în condiţiile în care staţiile la care se face referire nu au funcţionat o bună perioadă din an. „La nivel de Iaşi, avem pentru 2019, în Podul de Piatră, 52 de depăşiri, iar în Decebal, 36, în condiţiile în care reţeaua de monitorizare a calităţii aerului nu a funcţionat în jur de 50 de zile. Ceea ce înseamnă că numărul depăşirilor ar fi mai mare”, a declarat Costel Alexe.

Cifrele sunt asemănătoare cu datele prezentat de municipalitatea ieşeană luna trecută. Astfel, în cursul anului 2019 (ianuarie – decembrie), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2018, depăşirile valorilor limită ale particulelor în suspensie (PM10) au scăzut aproape la jumătate. La staţia IS 1 - Podul de Piatră, cea mai poluată zonă din oraş la acest capitol, pentru perioadele de referinţă menţionate, numărul depăşirilor valorii limită a PM10 a fost de 54 în 2019 faţă de 105 anul precedent, adică un procent comparativ de 51,43%. O situaţie asemănătoare a fost înregistrată şi la staţia IS 2 - Decebal – Cantemir: 32 de depăşiri în 2019 faţă de 60 în 2018, respectiv 53,33%. Cumulând măsurătorile la cele două staţii rezultă un nivel al depăşirilor de 52,12% în 2019 faţă de 2018, ceea ce înseamnă că poluarea a scăzut aproape la jumătate. „Datele furnizate de reprezentanţii Ministerului Mediului arată că mai avem de lucrat, dar şi că suntem pe drumul cel bun”, a declarat atunci primarul Mihai Chirica.

Ministrul vrea să vadă raportul referitor la starea de sănătate a ieşenii

Ministrul Costel Alexe a spus că a aflat dintr-un raport al Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti că există o corelaţie în ceea ce priveşte incidenţa bolilor cardio vasculare în zonele unde calitatea aerului este foarte poluată. De aceea el vrea să afle dacă şi la Iaşi este aceeaşi problemă. Ca atare, îi cere primarului Chirica să realizeze foarte repede raportul privind starea de sănătate a populaţiei, pentru a vedea cum sunt afectaţi ieşenii de poluare. Costel Alexe mai vrea ca Primăria să implementeze repede măsuri de combatere a poluării.

Reamintim că, nominalizat pe lista oraşelor poluante, Iaşul a făcut eforturi considerabile pentru îmbunătăţirea calităţii aerului. Este vorba, în primul rând, de intensificarea programului de salubritate, investiţiile în utilaje ecologice la Salubris SA şi celelalte companii şi direcţii subordonate, mobilizarea personalului (urmărire prin GPS), creşterea ritmului de ridicare a deşeurilor, măturatul şi spălarea străzilor şi trotuarelor. La acestea se adaugă campaniile concentrate de curăţenie de primăvară, când praful şi noroiul acumulate peste iarnă sunt îndepărtate de pe străzi. Apoi, renunţarea la nisip în campaniile de deszăpezire şi înlocuirea cu cloruri de calciu şi de sodiu.

Campania susţinută de plantări de arbori, arbuşti, flori şi gazon, de modernizare a spaţiilor verzi şi de creare de altele noi este un alt element care a contribuit la reducerea poluării. Înnoirea parcului auto al operatorului de transport prin aducerea a 100 de autobuze noi şi licitaţiile în curs de derulare pentru achiţia de tramvaie şi autobuze electrice reprezintă alte măsuri în acest sens. O altă măsură a fost luată prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) 321/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind respectarea condiţiilor de protecţia mediului în timpul executării lucrărilor de construcţii în Municipiul Iaşi. Tudor DAMASCHIN, Gabi MATEI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Hoțul a restituit chiloţii furați, dar tot n-a scăpat de puşcărie
20/04/2021 16:55

Era aproape ora 23.00 cand a pătruns in apartament şi n-a zăbovit acolo mai mult de 15 minute. A inşfăcat o pereche de chiloţi, una de adidaşi, una de ghete din piele de culoare maro, două perechi de bl ...

Ieșean făcut KO cu propria bâtă de baseball şi tâlhărit de amicii de pahar
20/04/2021 16:51

Costel M. lucra, impreună cu nepotul său, Cătălin, şi prietenul acestuia, Vasile H. la vila consăteanului lor din Leţcani, Ştefan B. Beneficiarul ii omenea aşa cum se cuvine şi, ca un ritual, după sf ...

Senatoarea Șoșoacă, acuzată că a încălcat deontologia parlamentară
20/04/2021 16:00

    Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară in cazul senatoarei ieşence Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate in sesizarea grupului PNL, a afirmat, ier ...

10 persoane din Neamț au fost arestate pentru trafic de droguri de mare risc
20/04/2021 15:41

Cele 10 persoane care au fost reţinute de procurorii DIICOT Neamţ pentru trafic de droguri de mare risc la sfarşitul săptămanii trecute au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, de judecătorii Tribun ...

Un bărbat din Iași a obținut în instanță daune morale de 10.000 de euro, după ce un restaurant a refuzat să-l servească
20/04/2021 15:06

Tribunalul Iasi a obligat decis ca firma care administrează restaurantul „Moara de Foc”, din municipiul Iasi să ii plătească unui profesor universitar despăgubiri de 10.000 de euro, după ce in ...

Primarul Bacăului, acuzat că ar fi provocat un accident de muncă
20/04/2021 13:35

Primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, ar putea fi cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, pentru că ar fi provocat un accident de muncă, la adăpostul pentru caini. Incidentul a surveni ...

Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial
20/04/2021 13:07

Circa 110 km de drum de mare viteză - drum expres sau autostradă - vor fi realizati intre Pascani si Suceava si mai departe pană la Vama Siret, in continuarea autostrăzii „Moldovei” A7 care ajun ...

GALERIE FOTO/VIDEO - Daruri de Paști pentru copilașii de la Casa Mia Inculeț
20/04/2021 12:43

 Doar o oră, atat a fost de ajuns pentru ca toti cei 30 de copilasi de la Casa Mia Inculet să umple centrul de veselie. Ei au primit vizita colegilor nostri de la Ziarul Evenimentul, care le-au adus daru ...

Doar 7 botoșăneni s-au imunizat cu serul AstraZeneca
20/04/2021 12:34

Autorităţile sanitare din Botoşani avertizează asupra atractivităţii scăzute in cazul singurului centru de vaccinare din municipiul reşedinţă de judeţ in care se administrează serul AstraZeneca. ...

HiSky începe operarea pe Aeroportul Iași
20/04/2021 12:27

Compania aeriană HiSky deschide săptămana viitoare prima sa cursă de linie la Aeroportul International Iasi. Noua rută directă Iasi-Dublin (si retur) va fi disponibilă incepand cu data de 29 aprilie si ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei