Ministrul Transporturilor, provocat să meargă în picioare cu trenul de la Bucureşti la Suceava
Dimensiune font:
Călătoriile cu trenul au devenit o adevărată corvoadă pentru miile de români care apelează la acest mijloc de transport. Deputatul liberal de Bacău Tudoriţa Lungu şi-a exprimat nemulţumirea faţă de acest serviciu şi l-a provocat pe ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, să călătorească în picioare, de la Bucureşti la Suceava, într-un tren supra-aglomerat. „Ca unul dintre pasagerii obişnuiţi ai CFR Călători, ştiu ce înseamnă să te urci într-un tren: lipsă de confort şi curăţenie, grupurile sanitare insalubre, geamuri murdare, scaune roase şi pătate, mirosuri grele, instalaţiile de aer condiţionat care funcţionează sau nu, chiar dacă afară sunt 40 de grade Celsius. Dar cea mai gravă realitate a transportului pe calea ferată din România este aglomeraţia, în condiţiile în care se eliberează legitimaţii de călătorie mult peste capacitatea unui tren, iar mii de pasageri sunt nevoiţi, zilnic, să meargă în picioare, uneori pe distanţe de sute de kilometri”, a spus ieri Tudoriţa Lungu. Deputatul este convins că ministrul ar putea avea primul şoc chiar la casa de bilete, unde are toate şansele să audă: „N-avem locuri” sau „Avem bilete doar în picioare”. „Îi recomand să accepte această a doua variantă şi să meargă, în picioare, de la Bucureşti la Suceava, timp de aproape opt ore! Poate aşa va reuşi să găsească un răspuns la întrebarea pe care toţi călătorii şi-o pun de luni de zile: de ce nu se suplimentează numărul vagoanelor, mai ales pe rutele cu adresabilitate crescută? Oare chiar nimeni de la CFR Călători SA nu poate realiza un studiu de trafic, în baza numărului de bilete vândute, a legitimaţiilor vizate şi a solicitărilor neonorate de la ghişee? Chiar este atât de complicat de făcut prognoze şi analize? Chiar nu pasă nimănui că mii de oameni, în fiecare zi, călătoresc în condiţii inumane, înghesuiţi, în picioare, pe distanţe de sute de kilometri?”, a replicat Tudoriţa Lungu.
Parlamentatul de Bacău aşteaptă cu nerăbdare ca ministrul Cuc să ridice mănuşa pe care i-a aruncat-o şi să anunţe măsurile pe care le va lua legat de CFR Călători SA: „Obligatoriu după călătoria pe care o va face, incognito, de la Bucureşti la Suceava, în picioare şi în înghesuială, într-un tren insalubru şi fără aer condiţionat!”.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau