1drum aeroport

Dimensiune font:

Modernizarea şoselei Bucium şi a drumului spre Aeroport, anul viitor

| 19-11-2019 11:15

Proiectarea va fi realizată de o firmă ieşeană, care va încasa aproape 50.000 de euro



Primarul Mihai Chirica a semnat contractul pentru proiectarea lucrărilor de modernizare la două străzi deosebit de importante: şoseaua Bucium şi drumul spre Aeroport. Licitaţia, care a avut o prevedere bugetară 590.000 lei, fără TVA, a atras nu mai puţin de 12 oferte. După finalizarea evaluării tehnice şi financiare, contractul a fost semnat cu SC Nordic Vision SRL, contra unei sume de 200.000 lei, fără TVA (238.000 lei, cu TVA), câte 100.000 lei, fără TVA, pentru fiecare din cele două artere.

Potrivit contractului, în şase luni de la data semnării acestuia firma menţionată va trebui să furnizeze municipalităţii studii de teren, să obţină autorizaţii şi avize, să elaboreze documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, să redacteze proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire şi proiectul de organizare a execuţiei lucrărilor, să obţină autorizaţia de construire, să elaboreze proiectul tehnic de execuţie şi să ofere asistenţa tehnică necesară pe parcursul implementării proiectului.

Reabilitare pe trei kilometri

Şoseaua Bucium face parte din traseul drumului naţional DN 24 pe raza Municipiului Iaşi. Traseul studiat porneşte de la limita intravilanului (intersecţie cu aleea Domenii) până la intersecţia cu bulevardul Poitiers. Şoseaua Bucium, propusă pentru modernizare, este stradă de categoria a II-a, colectoare, cu patru benzi de circulaţie, preluând fluxurile de trafic din zona rezidenţială şi de pe drumul naţional DN 24, dirijându-le apoi spre zona centrală a oraşului sau spre ieşirea din municipiul Iaşi. Şoseaua Bucium continuă de la ieşirea din localitate cu un sector de drum naţional modernizat în 2018, aflat în administrarea Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DRDP) Iaşi şi având caracter exclusiv de drum naţional. Până în prezent, pe şoseaua Bucium au fost executate lucrări la reţelele edilitare în carosabil şi reparaţii curente. Porţiunea din şoseaua Bucium propusă spre modernizare este de circa 3.200 de metri.

Dat în administrarea Primăriei

Drumul spre Aeroport  (DJ 282 I) are caracter de drum în afara localităţii, fără trotuare şi fără sistem de canalizare. Traseul studiat porneşte de la intersecţia cu şoseaua Ciric şi continuă până la Aeroportul Internaţional Iaşi, având o lungime de circa 1.700 de metri şi lăţimea medie de 6 metri. Este mărginit de acostamente din pământ şi de şanţuri pereate. La exteriorul curbelor este prevăzut parapet din beton, iar drumul este prevăzut cu iluminat stradal.

În şedinţa Consiliului Judeţean din 23 aprilie, aleşii judeţeni au aprobat transmiterea drumului DJ 282I din domeniul public al Judeţului Iaşi şi administrarea DRDP Iaşi în domeniul public al Municipiului Iaşi şi administrarea Consiliului Local Iaşi. În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local din 24 aprilie, la aprobarea formei finale a bugetului local al municipiului Iaşi, aleşii locali au decis şi alocarea unei sume necesare lucrărilor de modernizare a drumului de acces către Aeroport. Tudor DAMASCHIN

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

 Proiectul care schimbă complet zona Poitiers, și de ce nu, a Iașului!
07/07/2020 08:00

Avand deja experientă in construirea blocurilor turn din Cartierul Visoianu, unde am construit si vandut pană in momentul de fată aproape 1500 apartamente, proiectul Poitiers Towers s-a născut dintr-o idee ...

Primarul Iașului a atras finanțări de peste un miliard de lei
07/07/2020 00:00

    După patru ani de cand Mihai Chirica a fost ales primar al Municipiului Iasi, fondurile nerambursabile atrase de Primăria Municipiului Iasi au depăsit pragul de 1 miliard de lei. Este vorba a ...

Persoanele vulnerabile, protejate de efectele caniculei
07/07/2020 00:00

  Ca in fiecare an, pe durata perioadelor in care sunt inregistrate temperaturi ridicate, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), aplică o serie de măsuri specifi ...

Mii de peşti din acumularea Ezăreni au murit sufocaţi
07/07/2020 00:00

  Mii de peşti morţi au fost găsiţi, zilele trecute, in acumularea Ezăreni, incident semnalat de angajati din cadrul S.G.A. Iasi. Din acest motiv, inspectorii de specialitate in domeniul gospodă ...

Coroniţe şi tablete pentru „zeciștii” ieşeni
07/07/2020 00:00

  Cei 50 de elevi din judetul Iasi care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională, la care se adaugă cei 18 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi in cad ...

A început distribuirea pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană
07/07/2020 00:00

  Ieri, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, a inceput distribuirea de primei transe de pachete cu alimente, acordate prin Programului Operaţional Ajutorarea Persoane ...

Bilete de tratament „la liber”, puse la dispoziţie de Casa de Pensii
07/07/2020 00:00

  Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Iaşi a primit spre repartizare 104 bilete de tratament in bazele de tratament din ţară, altele decat cele aparţinand Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), dat ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!