Motociclist de 26 de ani, mort într-un cumplit accident
Dimensiune font:
Tragedie, la Dumbrăveni, pe DN 29, luni seară. Un tânăr de 26 de ani, din localitate, a murit după ce a intrat cu motocicleta într-o mașină. Autoturismul respectiv, condus de o șoferiță de 24 de ani, era oprit la o trecere de pietoni. Pe fondul vitezei, tânărul nu a mai putut opri motocicleta pe care o conducea și a intrat în mașina care staționa. În urma impactului violent, motociclistul – care nu purta cască de protecție, a fost proiectat pe șosea și a murit pe loc din cauza leziunilor suferite la nivelul capului. La fața locului au intervenit cadre de la SMURD dar si polițiști – care au efectuat cercetări. O tânără de 17 ani, din mașina șoferiței, a fost rănită ușor în urma impactului și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Conform polițiștilor, motociclistul nu avea permis de conducere iar motocicleta nu era înmatriculată. Șoferița a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Tânărului i s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma accidentului, drumul între Suceava și Botoșani a fost blocat zeci de minute.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau