Muncitor strivit de un buştean
Dimensiune font:
Grav accident de muncă într-o pădure din Broşteni. Un angajat de la o societate de exploatare a lemnului a fost strivit de un buştean în timp ce împreună cu mai multe persoane efectua lucrări de colectare a materialului lemnos cu un utilaj forestier TAF.
De pe versantul respectiv s-a desprins la un moment dat o cioată care a angrenat un buştean cu diametrul de 12 centimetri şi lung de 10 metri. Buşteanul l-a lovit în zona bazinului pe muncitorul de 45 ani, originar din judeţul Maramureş.
După accident, colegii bărbatului l-au suit pe acesta într-o maşină pentru a-l transporta la Spitalul Judeţean Bistriţa Năsăud. Pe drum, după ce a ieşit din zona împădurită, în zona Piatra Fânfânele, judeţul Bistriţa Năsăud, rănitul a fost preluat de un echipaj SMURD, care în final l-a transportat la Spitalul Judeţean Târgu-Mureş din cauză că era în stare gravă.
Bărbatul a fost internat la Ortopedie, prezentând un traumatism grav şi fracturi. IPJ Suceava a deschis dosar penal de cercetare în acest caz pentru a stabili circumstanţele în care s-a petrecut accidentul şi a fost informat şi ITM Suceava. Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau