Municipalitatea ieşeană, premiată de MLPDA

2traseu 54

Dimensiune font:

| 02-03-2020 00:00

Primăria Municipiului Iași a primit un important premiu în cadrul competiției „Rețeaua campionilor în domeniul integrității” organizată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA)


Evenimentul, organizat în perioada 25 - 26 februarie, a avut ca scop premierea celor mai bune proiecte în domeniul bunei guvernări adoptate sau implementate la nivelul autorităților administrației publice locale. Reprezentanții Primăriei au înscris în competiție trei proiecte: „Transparenţă şi comunicare: de la cetăţeni pentru cetăţeni”, „Lideri pentru Europa - ediția a V-a” și „Iaşul curat: 100% oameni, 0% deşeuri”, acestea reușind să claseze Municipiul Iași pe locul al III-lea. „Am obținut un important premiu în cadrul acestei competiții. Am fost premiați pentru transparența și comunicarea de la nivelul Primăriei. De când sunt primar am avut cele mai lungi campanii de dezbatere publică pentru bugetele anuale, dar și pentru alte proiecte importante ale Municipiului Iași. Pe lângă diplomă am primit și un premiu material sub forma unui voucher pentru un reprezentant al Primăriei, pe care îl vom desemna zilele următoare. În perioada 16 - 20 martie, acesta va avea ocazia de a se instrui în domeniul integrității și al bunei guvernări la prestigioasa Academie de Guvernare Locală din Haga”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Inițiativa reprezintă o pârghie importantă în evoluția demersului MLPDA de a identifica și promova inovația și calitatea la nivelul administrației publice locale, în ceea ce privește procesul de implementare a măsurilor anticorupție, precum și cel de elaborare și evaluare a politicilor publice anticorupție.

Comisia de evaluare a fost formată din reprezentanţi ai MLPDA, ai Secretariatului General al Guvernului, ai Ministerului Justiţiei şi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Au depus proiecte 26 de unităţi administrativ-teritoriale, perioada pusă la dispoziție în acest sens fiind 4 decembrie 2019 - 27 ianuarie 2020. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Multipla campioană Andreea Verdeș, premiată de conducerea UAIC
04/03/2021 16:24

Andreea Cristina Verdes, studentă in anul al II-lea la Facultatea de Educatie Fizică si Sport din cadrul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), multiplă campioană natională la gi ...

Droguri plătite în Bitcoin. 22 de contrabandiști din Iași au fost audiați la DIICOT
04/03/2021 16:14

22 de persoane audiate la DIICOT pentru implicare in comercializarea de substanţe interzise. Produsele erau aduse din Olanda, iar comenzile se realizau prin Darkweb, cu plata in Bitcoin Un număr de 22 de p ...

Percheziții la DSP Botoșani. Acuzații de abuz în serviciu
04/03/2021 16:07

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş au efectuat, joi dimineaţa, percheziţii la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani intr-un dosar de ev ...

Prefectul și cei doi subprefecți ai Iașului au depus jurământul
04/03/2021 16:00

Prefectul judetului si cei doi subprefecti au depus astăzi jurămantul in noua calitate de reprezentanti ai guvernului in teritoriu, cea de demnitari. Modificarea a survenit printr-o ordonantă adoptată la sf ...

Studentă a UAIC, multiplă campioană la gimnastică ritmică, premiată de conducerea UAIC
04/03/2021 15:45

  Andreea Cristina VERDES, studentă in anul al II-lea la Facultatea de Educatie Fizică si Sport din cadrul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), multiplă campioană national ...

Angajări pe șpăgi imense la Apele Române. Și Iașul este amintit
04/03/2021 14:45

În ultimele luni, Recorder a publicat o serie de investigatii despre numirile politice de la Apele Romane, transformand subiectul intr-o dezbatere natională. Cetătenii s-au scandalizat, insă această p ...

 Ministrul de Interne cere lămuriri în cazul crimei de la Onești
04/03/2021 14:38

  Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, joi, că ancheta care se efectuează in cazul crimelor de la Oneşti va arăta exact modul in care s-a intervenit, adăugand că urmele de pe corpu ...

 Cine o va înlocui pe Beatrice Rancea
04/03/2021 14:10

  Ministerul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a semnat ieri ordinul prin care s-a decis conducerea interimară a Opereie Nationale Romane Iasi (ONRI) după ce managerul Beatrice Rancea a fost pus sub cont ...

Campanie transfrontalieră pentru prevenirea maternității timpurii
04/03/2021 12:52

Romania se află pe primele locuri in Uniunea Europeană in ceea ce priveste mortalitatea infantilă si numărul de adolescente care devin mame inainte de 18 ani, insă situatia este mult mai gravă in Republ ...

 Un an de la depistarea primului caz de COVID la Suceava
04/03/2021 12:50

  În urmă cu un an in judetul Suceava a fost inregistrat primul caz de infectie cu virusul SARS CoV-2, un sucevean de 71 de ani care, la acea dată, era al saselea roman care a fost diagnosticat cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei