Muniţie cât pentru încă un război, în subsolul judeţului

 Ani la rând, atunci când s-a pomenit în mass-media de muniţia din Cel de-al Doilea Război Mondial găsită, mai mult sau mai puţin întâmplător, pe raza judeţului, s-a folosit formularea „rămasă neexplodată”. Deloc inspirat, deoarece lumea a fost şi este încă indusă în eroare, crezând că e vorba de gloanţe ori obuze rătăcite, bombe lansate neîndemânatic şi care n-au mai ajuns să bubuie. Total fals! Este cu totul neverosimil ca de la terminarea conflagraţiei, an de an şi zi de zi, pirotehniştii să tot descopere diverse elemente de muniţie, iar acestea să fi fost folosite efectiv în luptele de atunci. Imposibil atâtea rateuri... Alta este, însă, realitatea.

Datele furnizate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi arată că Grupa Pirotehnică a recoltat, în primele 10 luni din 2019, 258 proiectile, 22 grenade ofensive, 48 grenade defensive, 6 mine antitanc, 354 bombe de artilerie, 4 de aviaţie, 13292 gloanţe, 219 elemente de muniţie (focoase, tub proiectil) de pe o suprafaţă de 51.907 mp.

Anul trecut s-au extras din subsolul judeţului 766 proiectile, 11 grenade ofensive, 35 grenade defensive, o mină antitanc, 148 bombe de artilerie,  4 bombe de aviaţie, 4.100 gloanţe, 185 elemente de muniţie şi două pistoale mitralieră, după scanarea a 129.863 mp.

Randament asemănător şi în 2017, cu 547 proiectile, 109 grenade ofensive, 35 grenade defensive, 1 mină antitanc, 38 de mine antiinfanterie, 223 bombe de artilerie, 16 bombe de aviaţie, 1.629 gloanţe, 69 elemente de muniţie. Nu mai insist cu statisticile, exploatarea „zăcămintelor de bombe, gloanţe şi grenade” se păstrează de multă vreme la acelaşi nivel şi nu se întrezăreşte niciun semn de epuizare.

Grupa Pirothenică are câte 3-4 acţiuni în fiecare zi, când vremea permite (asanări, cum se spune în termeni tehnici), dar au existat şi cazuri când numărul a fost dublu. De multe ori au fost găsite adevărate arsenale, a precizat Elena Silvia Bolohan, purtătoarea de cuvânt a ISU.

Originea „zăcămintelor”

Pirotehniştii ştiu prea bine şi de foarte multă vreme unde să caute. În jurul municipiului (Aroneanu, Cârlig, Vânători, Valea Lupului, Vlădiceni), apoi pe amonte, în jurul albiei Bahluiului până la Podu Iloaiei. De acolo, mai departe, spre Bălţaţi, Războieni, Târgu Frumos, Paşcani. Adică exact linia frontului din vara lui 1944.

Ce s-a întâmplat, de fapt, atunci? Grupul de armate Ucraina Sud al Wermachtului stabilise o linie defensivă pe Nistru, având şi sprijinul a două corpuri ale Armatei Române. În mai, ruşii au spart frontul în două locuri, silind trupele conduse de generalul Johannes Friessner să se regrupeze rapid, pe un aliniament cam bizar: Chişinău – Iaşi – Târgu Neamţ.

Au urmat câteva luni de acalmie, în care ofiţerul nazist s-a dovedit mult mai realist decât Hitler. Anticipând înfrângerea Germaniei şi momentul 23 August, Friessner a îngropat muniţia în diverse locuri de pe linia frontului de la acel moment, pentru ca ea să nu cadă în mâinile inamicului.

A făcut-o meticulos, bine programat şi organizat, dispersând depozitele pe întregul aliniament şi având grijă ca toată acţiunea să rămână cât mai secretă. Nimeni în afară de el n-a putut să cunoască numărul depozitelor şi cantitatea arsenalului pus la păstrare în subsolul judeţului.

S-a terminat războiul, el şi-a scris memoriile „Verratene Schlachten, die Tragödie der deutschen Wehrmacht in Rumänien”, acestea au fost publicate în 1956, dar, din nefericire, n-au fost traduse în româneşte. Oricum, nu ar fi de prea mare folos pirotehniştilor, întrucât generalul a fost extrem de zgârcit cu detaliile privind punerea la păstrare a muniţiei.

Armament s-a găsit doar sporadic, dar nu este exclus să fie găsit în cantităţi însemnate cu prilejul următoarelor asanări ale pirotehniştilor de la ISU. Muniţie, cu siguranţă. Mulţi ani de-aici încolo. Indicat şi preventiv ar fi ca aceia care locuiesc în zonele menţionate, atunci când fac săpături mai profunde şi găsesc obiecte ciudate în subsol, să anunţe de îndată autorităţile. De fapt, au obligaţia. Marcel FLUERARU