Neamt: Mamă si copil, două vieti curmate subit
Dimensiune font:
• o tînără de 17 ani a fost preluată în stare gravă de la Valea Ursului de o ambulantă • pe drum, echipajul a solicitat un elicopter SMURD pentru transportul la Iasi • pacienta a făcut stop cardio-respirator lîngă aparatul de zbor venit să o salveze • manevrele de resuscitare nu au avut rezultatul scontat • tînăra era însărcinată în luna a V-a si mai avea un copil de doi ani •
Oana C., o tînără de 17 ani din comuna Băcesti, Vaslui, însărcinată în luna a V-a a fost adusă din comuna Valea Ursului unde se afla în vizită, de urgentă marti, 19 martie, spre Spitalul Municipal Roman, prezentînd grave probleme cardiace. Ea se afla la a doua sarcină, avînd acasă, în satul Păltinis, un copil de doi ani. Analizînd situatia, medicii de pe ambulantă au decis că problemele medicale sînt grave si necesită transportul de urgentă la Iasi. A fost solicitat un elicopter SMURD, iar aparatul a aterizat pe platoul din incinta unitătii de pompieri militari. Numai că, starea de sănătate a tinerei se înrăutătise, constatîndu-se că intrase în stop cardio-respirator.
„Am asigurat locul de aterizare al elicopterului pe platoul din incinta unitătii noastre. Medicii au decis că drumul spre Iasi cu aparatul de zbor ar fi prea riscant si au hotărît să o trimită la Spitalul Roman“, a declarat căpitanul Constantin Luca, loctiitorul comandantului Detasamentului de Pompieri Roman. Cadrele sanitare au început manevrele de resuscitare chiar lîngă elicopter, după care a fost retrimisă înapoi la Centrul de Primiri Urgente al Spitalului Municipal de Urgentă Roman unde au fost continuate manevrele de salvare. „Serviciul de Ambulantă Neamt a fost solicitat pentru transportul unei paciente minore de la Valea Ursului aflată la cea de-a doua sarcină si care prezenta grave probleme cardiace. Deoarece starea pacientei era foarte gravă, medicii de pe ambulantă au cerut initial un elicopter pentru a transporta pacienta la o clinică de specialitate din Iasi. Pe platoul din incinta unitătii de pompieri Roman, înainte de a o preda echipajului de pe elicopter, tînăra a intrat în stop cardio-respirator, iar după manevrele de resuscitare a fost luată măsura transportării acesteia la spitalul Roman, considerîndu-se că zborul e prea riscant pentru starea pacientei“, a declarat doctor Letitia Damoc, sefa serviciului de Ambulantă Neamt. După o oră de încercări de a o tine în viată medicii s-au declarat învinsi. Tînăra mamă venise în vizită la unchiul său, Vasile Cojoc, fost pădurar în Valea Ursului.
monitorulneamt.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau