Nenorociri de Paşte, la Vaslui
Dimensiune font:
Şapte persoane, printre care doi copii, au fost rănite duminică seară pe raza localităţii vasluiene Laza după ce un taxi s-a răsturnat într-o curbă periculoasă rostogolindu-se de mai multe ori * în râul Bârlad a fost găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat care dispăruse de acasă în urmă cu două luni
Ambulanţele şi maşinile Poliţiei au umplut drumul dintre municipiul Vaslui şi localitatea Laza. Un grav accident de circulaţie a produs şapte răniţi, printre care şi doi copii de 13 şi 14 ani. Au fost dirijate cinci echipaje de intervenţii, printre care autospeciala de transport victime multiple şi echipajul de descarcerare din cadrul Inspecatoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, cauza accidentului a fost viteza excesivă, taximetristul pierzând controlul asupra volanului într-o curbă periculoasă. Autoturismul s-a răsturnat rostogolindu-se apoi de mai multe ori, pănă când a rămas suspendat pe cupolă.
Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. În starea cea mai gravă a ajuns pasagerul care se afla în dreapta conducătorului auto, care a rămas încarcerat între fiarele contorsionate.
Poliţiştii de la Rutieră au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Descoperire macabră în râul Bârlad
În ajun de Paşte, în apele râului Bârlad a fost descoperit trupul unui bărbat de 69 de ani. El fusese dat dispărut de către familie în urmă cu aproape două luni.
Cadavrul a fost zărit de un trecător în apele râului Bârlad în zona contonului silvic Brodoc, aflat la marginea municipiului Vaslui. El a sunat imediat la 112, iar mai mulţi pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Podul Înalt” Vaslui au fost trimişi la faţa locului, iar în dreptul Cantonului Silvic Brodoc au găsit corpul aflat în descompunere. Mai târziu, poliţiştii au constatat că este vorba despre Ioan Rusu, o persoană care a fost dată dispărută din luna martie, când a părăsit stâna la care se afla şi nu a mai fost văzut ulterior. „Un bărbat de 69 de ani, dispărut de aproape două luni de acasă, a fost găsit în râul Bârlad, în dreptul Cantonului Silvic, în stare avansată de descompunere”, a precizat Petru Iftene, purtător de cuvânt ISU Vaslui.
Trupului bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală (SML) Vaslui pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza şi împrejurările producerii decesului. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau