Nici o zi fără permise suspendate pentru alcool!
Dimensiune font:
Sâmbătă, poliţiştii rutieri ieşeni au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, în urma cărora au reţinut, în vederea suspendării, 12 permise de conducere. Printre cei care au încălcat legea s-au aflat şi două persoane c au consumat din abundenţă alcool înainte de a urca la volan.
Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Răducăneni au oprit, sâmbătă, pentru control, pe DN 28, în comuna Răducăneni, un autoturism condus de un bărbat, de 59 de ani, din localitate. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i întocmit dosar penal.
În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au depistat în trafic, pe DJ 282, un bărbat, de 38 de ani, din comuna Şipote, care a băut peste limită înainte de a urca la volan. Testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a ajuns în cele din urmă la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, apoi la poliţie, pentru declaraţii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Andrei RUSU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau