Noi Cetăţeni de Onoare la Bacău
Dimensiune font:
Poetul şi criticul literar Calistrat Costin şi colonelul în rezervă Paul-Valerian Timofte vor primi titlul de Cetăţean de Onoare al Bacăului în cadrul şedinţei de mâine, 29 noiembrie, a Consiliului Local.
Calistrat Costin a studiat filologia la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi între 1960 şi 1965. A fost asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu Mureş şi la acela din Bacău, redactor la cotidianul „Informaţia Harghitei” şi la revista „Ateneu”, director al Teatrului Bacovia şi al Teatrului de Animaţie din Bacău. În 1998 i se acordă Premiul „George Bacovia” pentru poezie. A debutat în presă în 1966, cu articole de critică literară şi editorial în 1974, cu volumul de poezie „Planete”. În anul 2004 a primit de la Preşedintele României Ordinul „Meritul Cultural în grad de Cavaler. Colonelul în rezervă Paul-Valerian Timofte a fost ofiţer al Armatei Române timp de 35 de ani. Din anul 2009 este preşedintele Filialei Bacău „Col. Corneliu Chirieş” a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Începând cu anul 1996, este organizatorul manifestărilor dedicate Zilei Eroilor Neamului – Înălţarea Domnului din judeţul Bacău şi manifestărilor „Memoria Oituzului” – ceremonial militar şi religios la Cimitirele Eroilor Oituz şi Poiana Sărată, în colaborare cu Garnizoana Bacău, Consiliul Local Oituz şi Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. Din anul 2010 este directorul fondator şi coordonatorul revistei „Bacăul Eroic”, publicaţie de educaţie patriotică şi de cinstire a eroilor neamului. Din anul 2014 a iniţiat şi organizat manifestarea „Marşul Eroilor”, realizată în parteneriat cu Primăria Bacău şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, la care participă, anual, peste 2.000 elevi de la Cercurile „Cultul Eroilor”. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau