Noua lege a serviciilor sociale ar putea fi blocată
Dimensiune font:
* ONG-urile ieşene au obţinut sprijinul unor parlamentari pentru a combate noile reglementări din pachetul legislativ * principala nemulţumire constă în faptul că organizaţiile ar putea, în viitor, să piardă finanţarea de la autorităţile locale
Organizaţiile neguvernamentale fac front comun cu parlamentarii ieşeni să blocheze adoptarea unei legi în Parlament. Este vorba de o iniţiativă privind subvenţionarea serviciilor sociale şi despre bugetul care va fi alocat ONG-urilor de către autorităţile locale. ONG-urile au solicitat intervenţia parlamentarilor de Iaşi pentru blocarea noilor reglementări, o primă discuţie în acest sens având loc ieri, în şedinţa Comisiei pentru ONG-uri, din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economică şi Socială a judeţului Iaşi. „Proiectul de lege vizează finanţarea doar pentru primii trei ani a serviciilor sociale şi a organizaţiilor neguvernamentale, în special pentru cele care activează în mediul rural. Din păcate, ştim foarte bine că primăriile cele mai sărace au şi cele mai multe probleme sociale şi e evident că nu vor avea posibilitatea să finanţeze aceste servicii. S-a mai propus ca finanţarea să asigure doar 50% dintre costuri. Pentru un ONG este foarte greu să asigure acest cuantum, atât timp cât este non-profit”, a explicat Angela Achiţei, preşedintele Comisiei pentru ONG-uri.
CJ dă mai mulţi bani decât Primăria pentru ONG-uri
Administraţia locală şi cea judeţeană vor finanţa în acest an cu 600.000 lei sectorul neguvernamental. „Există obligaţia legislativă ca autorităţile locale, an de an, să finanţeze programe şi servicii ale ONG-urilor”, a spus Achiţei. Mihai Pricop, şeful Biroului Cultură, Culte, ONG din cadrul primăriei, a precizat că situaţia bugetului nu este încântătoare în 2013, acesta fiind motivul pentru care primăria finanţează organizaţiile neguvernamentale doar cu suma de 100.000 lei. În schimb, Consiliul Judeţean are bugetată o sumă de cinci ori mai mare (500.000 lei), fiind alocate în premieră fonduri în acest sector. La şedinţă au fost invitaţi si parlamentarii de Iaşi pentru a susţine respingerea proiectului de lege privind subvenţionarea serviciilor sociale, dar au fost prezenţi doar şase din cei 23 de aleşi. „Am fost şi am vorbit la Camera deputaţilor şi am convingerea că vom întoarce proiectul de lege. Dacă nu îl facem mai bun decât este, mai bine îl lăsăm aşa cum e”, a declarat Cristina Nichita, deputat PSD. (Adelina Raveica)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau