Numărul deceselor a crescut cu aproape 30 la sută

Terminatie site

Dimensiune font:

| 19-10-2021 00:00

Luna trecută au fost acordate 711 ajutoare de deces, faţă de 646 în septembrie 2020 şi 553 în septembrie 2019 * în dor 18 zile din octombrie,  au fost formulate solicitări pentru atribuirea ajutorului de deces în 715 de cazuri! * de la începutul lunii, 249 de ieșeni au murit din cauza noului coronavirus, pandemia accentuând criza locurilor de veci din oraș

 

 

Municipalitatea ieşeană deţine cinci cimitire publice - „Eternitatea (Tătăraşi), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel(Moara de Vânt), „Buna Vestire(CUG), „Sfânta Treime(Păcurari) şi „Sfântul Vasile(Galata) - pe care le administează prin intermediul SC Servicii Publice. Însumat, ar fi vorba de aproape 90.000 de locuri de veci, aici fiind incluse şi cele care nu sunt ocupate, fiind doar rezervate de către ieşeni. În condiţiile în care patru dintre cele cinci cimitire au fost declarate „închise”, nemaiexistând locuri disponibile, este evident faptul că Iaşul se confruntă cu o criză a locurilor de veci.

De altfel, în acest moment, şansele ca un ieşean să obţină în concesiune un loc de veci sunt nule, existând locuri doar pentru ceea ce şefii Servicii Publice numesc situaţii de urgenţă. „Nu rămâne nimeni neînhumat. Există locuri de veci disponibile doar pentru situaţiile de urgenţă şi mă refer aici la decese sau boli incurabile, de pe urma cărora decesul este iminent. Sunt singurele variante în care se mai concesionează locuri de veci, rezervarea unui loc în cimitire încă din perioada vieţii fiind în acest moment imposibilă”, afirmă Laurenţiu Ivan, şeful SC Servicii Publice Iaşi.

Numărul deceselor din această lună l-a depăşit pe cel din octombrie 2020

Evident, pandemia 2020 şi cea de anul acesta au acutizat situaţia. Ieri, de exemplu, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 17 decese în urma infectării cu noul virus. De altfel, cifrele furnizate de şefii Casei Judeţene de Pensii Iaşi în ceea ce priveşte numărul solicitărilor pentru acordarea ajutorului de deces indică o creştere în această perioadă raportat la aceeaşi luna din 2020 sau 2019. Astfel, luna trecută au fost acordate 711 ajutoare de deces, faţă de 646 în septembrie 2020 şi 553 în septembrie 2019. Lucrurile sunt şi mai evidente dacă ne raportăm strict la această lună. Deja au fost formulate solicitări pentru atribuirea ajutorului de deces în 715 de cazuri, iar luna nu este încheiată. În octombrie 2020 au fost înregistrate 697 de cerei, iar în urmă cu doi ani, în aceeaşi lună, 634 de cereri. „Sigur, pandemia constituie principalul motiv care conduce la această creştere. De altfel, sunt luni în care estimările nostre sunt depăşite de numărul solicitanţilor, iar una dintre explicaţii nu poate fi decât aceea că decese survin în urma infectărilor cu noulvirus. Chiar şi aşa, instituţia noastră este pregătită să facă faţă tuturor solciitărilor, indiferent de numărul acestora”, spune Maria Andronache, directorul executiv al CJP Iaşi.

Locuri de veci în regim de urgenţă doar la cimitirul „Petru şi Pavel”

Revenind la atribuirea locurilor de veci în regim de urgenţă, şefii Servicii Publice spun că zilnic sunt în jur de 20 astfel de situaţii. Majoritatea înhumărilor se fac în cimitirul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, singurul care dispune de locuri de veci disponibile pentru situaţiile de urgenţă după mutarea serelor Serbicii Publice din Moara de Vânt în pepiniera Tudor Neculai. „Reuşim să atribuim locuri de veci în regim de urgenţă de pe urma locurilor de vecie rămase neconcesionate. Totuşi, pe viitor, criza locurilor de veci ar putea avea alte dimensiuni dacă noulvirus va continua să facă victime şi dacă nu vor fi găsite soluţii pentru mărirea cimitirelor”, mai spune Laurenţiu Ivan. De altfel, la dezbaterile publice pe bugetul local din anul 2017, inclusiv primarul Mihai Chirica a precizat că se conturează ideea înfiinţării unui nou cimitir la Iaşi, de cel puţin 10.000 de locuri, însă nu s-a reuşit identificarea vreunei soluţii. Dan CONSTANTINESCU

 

* * *

La fel de legală precum înhumarea, este cremaţiunea, însă ieşenii nu au posibilitatea incinerării întrucât singurele crematorii din ţară se află la Bucureşti, Oradea şi Cluj. Oricum, există firme de pompe funebre care asigură acest serviciu, însă numărul solicitanţilor este redus atât timp Biserica Ortodoxă Romănă s-a arătat clar împotriva cremaţiunii prin refuzul de a delega preoţi care să oficieze slujbe, în vreme ce Biserica Catolică nu încurajează o astfel de practică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
 Liviu-George Maha, noul rector al UAIC!
18/03/2024 22:32

* prof. univ. dr Liviu-George Maha a fost votat, in turul al doilea al alegerilor, de 487 cadre didactice, cercetători stiintifici si reprezentanti ai studentilor * contracandidatul său, prof.univ.dr. Tu ...

„Fiecare pacient care intră pe ușa cabinetului este o provocare”
18/03/2024 21:32

În tesătura delicată a practicii medicale, mereu se conturează o melodie subtilă a fortei si elegantei feminine. Empatia rafinată a femeilor, acea capacitate de a asculta si de a simti dincolo de cuv ...

Nou născut găsit mort în mașina de spălat a unei femei din România
18/03/2024 21:11

O femeie, in varstă de 32 de ani, si-a invelit copilul nou născut intr-o pătură si l-a ascuns in masina de spălat din gospodărie. Trupul neinsufletit al bebelusului a fost descoperit ziua următoare de oa ...

Un polițist din Neamț s-a sinucis în timpul serviciului: Era testat psihologic, apt, în termen
18/03/2024 17:04

Un politist de 39 de ani din Roman, Neamt, s-a sinucis, luni după-amiază, in timpul serviciului. Era testat psihologic, apt, in termen, fiind angajat din sursă externă in urmă cu sapte ani, notează Mediaf ...

Aryan, copilul de doi ani dispărut, a fost găsit în pădure. Va fi transportat la spital
18/03/2024 16:34

Aryan, copilul in varstă de doi ani, dispărut in comuna Tudora din judeţul Botoşani, a fost găsit de autorităţi. Potrivit unor surse, băieţelul dispărut de acasă ieri, 17 martie 2024, a fost găsit ...

Un polițist din Vaslui a fost sfâșiat de un câine chiar în curtea secției de poliție. Cum a fost posibil
18/03/2024 15:55

Un politist din Vaslui a ajuns la spital in stare extrem de gravă după ce a fost muscat in repetate randuri de un caine chiar in curtea sectiei de politie. Omul legii a fost atacat de un ciobănesc caucazian ...

Camion încărcat cu lemn, confiscat de poliţiştii din Siret, în urma apelului unui activist de mediu
18/03/2024 15:44

Politistii din orasul Siret (Suceava) au fost sesizati telefonic de către activistul de mediu Dănut Ghinghiloschi, din echipa Străjerii Pădurilor, asupra unui transport ilegal de material lemnos. Camionul, ...

Autorizaţie de exploatare a lemnului din pădurea care nu îi aparținea. Ce a pățit bărbatul care a făcut această cerere
18/03/2024 15:36

Poliţiştii au deschis un dosar penal care vizează comiterea mai multor infracţiuni, intre care şi cea de tulburare de posesie, cand un bărbat din Suceava a cerut autorizaţie de exploatare a lemnului dint ...

Copil de trei ani, găsit de jandarmi când mergea cu tricicleta pe mijlocul drumului, la Rădăuţi. Tremura și îi era foame
18/03/2024 15:27

Un copil de trei ani a fost găsit, vineri, 15 martie, de jandarmii din Rădăuţi, judeţul Suceava, in timp ce se deplasa cu tricicleta pe mijlocul unui drum. Băiatul a fost dus la sediul Jandarmeriei, iar u ...

„Raport final și zdrobitor” în cazul morții avocatei Monica Cioată: „A fost aruncată de la balcon” de iubitul ei
18/03/2024 15:17

Noi detalii au iesit la iveală in cazul mortii avocatei iesene Monica Cioată. Tanăra avocată, care a murit in conditii suspecte in luna iunie a anului 2021, a fost „aruncată de la balcon” de către iub ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei