Numărul infectărilor creşte, statistica stagnează!

1covid iasi

Dimensiune font:

| 29-10-2020 00:00

Iaşul continuă să ocupe locul patru la nivel naţional în ceea ce priveşte infectările * deși ieri au fost înregistrate 267 de noi cazuri, Iașul nu împărtăşeşte soarta Bucureştiului, a Clujului sau a judeţului Timiş, care au intrat demult în „scenariul roşu” * o posibilă explicaţie ar fi numărul mic de focare din Iaşi, acesta fiind un element determinant în stabilirea ratei de incidenţă * surprind, totuşi, cifrele din dreptul Iaşului: doar 1,94 cazuri la mia de locuitori, deşi, cu focare cu tot, judeţul are o incidenţă de 3,64 cazuri la mia de locuitori * în ultimele 14 zile, la Iași au fost înregistrate 3.125 persoane infectate COVID

 




Pentru a doua zi consecutive, Iaşul s-a aflat în topul infectărilor înregistrate la nivel naţional, exceptând Bucureştiul (744 cazuri). Judeţul nostru (267 de noi cazuri) a fost depăşit ca număr de infectări doar de Cluj (356 cazuri) şi Timiş (318), judeţe aflate în scenariul roşu după ce au depăşit incidenţa critică, de trei cazuri la mia de locuitori. Paradoxal, Iaşul continuă să stea departe de scenariul roşu, fiind înregistrat oficial cu o rată de incidenţă de nici măcar două cazuri la mia de locuitori (1,94), cu toate că, aceleaşi statistici, dar care ţin cont de focare existente, dau judeţului Iași o incidenţă de 3,64 cazuri la mia de locuitori.

Ieri, conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, numărul infectărilor pe raza judeţului Iaşi ajunsese la 9.959 de cazuri, din cele 267 de persoane depistate pozitiv 144 fiind din municipiul Iaşi. Şi numărul deceselor s-a situat la un nivel îngrijorător. După cele cinci decese de marţi, ieri au mai murit 3 ieşeni, numărul total de decese în Iaşi ajungând la 214.

Puţine paturi libere

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri, 28 octombrie 2020, sunt ocupate 498 de paturi, din care 44 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 44, 8 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 4 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iaşi şi 14 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai este liber un pat ATI la la Spitalul de Boli Infecţioase, un pat la Spitalul de Recuperare şi două paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie. De asemenea, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 109 paturi: 2 paturi la Spitalul de Pneumologie, 11 paturi la Spitalul de Recuperare, 10 paturi la Spitalul “Sf. Spiridon”,  2 paturi la Spitalul CF Iaşi, 70 de paturi la Spitalul CF Paşcani şi 14 la Spitalul de Boli Infecţioase. În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, din cele 3 paturi ATI în prezent sunt ocupate două dintre ele. Menţionăm că în momentul de faţă sunt 27 de bolnavi care fac dializă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

Secția de Terapie Intensivă de la Lețcani, încă închisă

La nivel național există o lipsă acută a locurilor libere în secțiile ATI. Deși spitalul mobil de la Lețcani dispune de paturi libere la terapie intensivă, secția rămîne închisă. ÎIn prezent, la ATI nu pot fi internați pacienți, pentru că nu există o rezervă pentru stația de oxigen. Momentan, în unitatea mobilă sunt internați doar 29 de pacienți cu simptome ușoare și medii ale bolii. „Personalul nostru este acolo și poate în orice moment să primească pacienți, însă orice spital care are o secție de terapie intensivă, la aprovizionarea cu oxigen are întotdeauna o soluție de rezervă. În momentul de față, noi suntem în situația de a aștepta această soluție de rezervă în aprovizionarea cu oxigen. Sperăm că la începutul săptămânii viitoare să avem o stație de oxigen, bazată pe tuburi de oxigen care să poată interveni imediat ce există un moment de dificultate în aprovizionare”, a declarat prof.univ.dr. Carmen Dorobăț, manager Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

3.500 de persoane în carantină sau autoizolare

Alte 1.969 de persoane se află în izolare, iar 1.530 de persoane sunt carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru inca 1.444 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 5.315 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 8.610 de decizii pentru persoanele aflate în carantină.

Două focare noi. La cele vechi, a crescut numărul infectărilor

Tot ieri au mai fost înregistrate două focare. Unul dintre acestea este cele de la Institutul de Psihiatrie Socola - Secţia Îngrijiri Paliative 9 cronici, unde zece persoane, (3 cadre medicale şi 7 pacienţi) au fost testate pozitiv. Pacienţii confirmaţi  sunt izolaţi în spital şi monitorizaţi, în timp ce cadrele medicale sunt izolate la domiciliu şi monitorizate de medicii de familie.

Al doilea focar este cel de la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon - Secţia Chirurgie  Plastică. Aici, şase cadre medicale au contactat noulvirus, fiind izolate la domiciliu. De asemenea, contacţii direcţi au acestor persoane au primit decizii de carantină.

Pe de altă parte, Direcţia de Sănătate Publică a actualizat numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul a patru focare COVID-19 din judeţul Iaşi. La Centrul de Servicii Sociale Gulliver au fost confirmate cu noul coronavirus încă 12 persoane (6 salariaţi şi 6 beneficiari), după cele 21 de persoane testate pozitiv anterior (15 beneficiari şi 6 salariaţi).

De asemenea, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Hârlău au fost confirmaţi noul coronavirus încă 51 de salariaţi. Aceştia se vor izola la domiciliu unde vor fi monitorizaţi de medicii de familie. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus 26 de persoane (9 beneficiari şi 17 salariaţi).

Probleme sunt şi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria”. Aici, încă un cadrul medical a contacat virusul, numărul persoanelor infectate ajungând acum la 28.

În fine, agentul economic cu 29 de cazuri în trecut a mai înregistrat trei noi infectări.

16 clase au cerut suspendarea cursurilor „faţă în faţă”

Nici şcolile nu sunt scutite de infectări. Două unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă. Este vorba de Colegiul Tehnnic  „Gheorghe Asachi”, unde un cadru didactic a fost confirmat pozitiv. Întrucât acesta a predat la 13 clase, toate acestea au intrat pe sistemul online de învăţământ. La fel au stat lucrurile şi la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”. Infectarea unui profesor a dus la suspendarea cursurilor fizice pentru trei clase. Andrada ANTON, Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei