O bătaie între consăteni l-a lăsat pe unul dintre ei cu mandibula fracturată
Dimensiune font:
Poliţia oraşului Siret a fost sesizată că la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internat Liviu Ş., de 34 ani, din comuna Zamostea, victimă a unei agresiuni din localitate de domiciliu. În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că pe drumul comunal ce face legătura între localităţile Zamostea şi Ghermăneşti a avut loc o altercaţie între Gheorghe S.m Liviu Ş. şi Ionuţ U., toţi din Zamostea. De asemenea, poliţiştii au mai aflat că Liviu Ş. a fost transportat iniţial cu ambulanţa la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a primit primele îngrijiri medicale fără să fie internat, dar acestuia i s-a dat o trimitere către Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, în vederea efectuării unei radiografii. Poliţiştii spun că bărbatul s-a deplasat apoi cu un autoturism de ocazie la spitalul din municipiului Suceava, unde i s-a efectuat o radiografie, constatându-se că are „fractură de mandibulă”. Cercetările sunt continuate de Postul de Poliţie Zamostea, iar în funcţie de examinarea medico-legală şi rezultatul verificărilor se va dispune procedural.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau