O dubă cu cetăţeni străini s-a răsturnat la Creţeşti
Dimensiune font:
Patru persoane au fost transportate la spital, după ce o dubă în care se aflau şase cetăţeni străini a fost implicată într-un accident, pe DE581, în localitatea Creţeşti, în judeţul Vaslui.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), conducătorul auto a pierdut controlul asupra volanului, pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, maşina răsturnându-se în afara părţii carosabile, pe sensul opus de mers. În autovehiculul înmatriculat în Bulgaria se aflau şase cetăţeni străini, din Bulgaria, Turcia şi Republica Moldova. „În urma accidentului rutier, patru persoane, dintre care două cu traumatisme şi două cu contuzii, au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Dimitrie Castroian Huşi. Toate persoanele erau conştiente şi stabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, George Onofreiasa.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau