O ieşeancă a pierdut un proces pentru că a refuzat să poarte mască de protecţie!

gripa-masca-chirurgicala

Dimensiune font:

| 18-05-2020 04:48

Puţin depresivă, în loc să se bucure, Angelica A. din Iaşi a ajuns cu nervii la pământ în momentul în care s-a mutat, împreună cu soţul ei, Daniel, în casă nouă, într-un apartament modern, achiziţionat în regim ANL. De atunci, adică de la începutul anului trecut, femeia a început să-i facă bărbatului zile fripte, sărindu-i ţandăra din orice nimic. Îndeobşte calm, acesta s-a stăpânit şi n-a ripostat pe măsură. Angelica se obişnuise cu faptul că Daniel îi înghite orice mizerie, iar când acesta a replicat cât de cât, ea a chemat poliţia şi a cerut ordin de protecţie.

Episodul s-a derulat în seara de 5 mai, în jurul orei 21.00. Daniel stătea în pat şi urmărea ştirile la televizor. Angelica, abia sosită de la serviciu (deşi trebuia să fi ajuns acasă cu ore bune înainte), s-a dus glonţ la baie, a făcut un duş, după care a mers în bucătărie ca să înfulece ceva. Soţul s-a dus după ea, s-o întrebe unde a zăbovit atâta. Femeia i-a răspuns zeflemitor: „la cimitir”. „Ce-ai căutat tu acolo, acum, în vreme de pandemie?”, a întrebat total neinspirat Daniel. Angelica a sărit la bătaie, fiind înarmată cu o furculiţă. N-a izbutit să lovească, întrucât Daniel a strâns-o cu putere de încheietura braţului, făcând-o să scape din mână arma improvizată.

De nervi, Angelica a ieşit pe balcon, a început să ţipe şi a sunat la poliţie, spunând că-i victima unei violenţe domestice. Agenţii au crezut-o, au încheiat un proces-verbal şi au emis ordinul de protecţie provizoriu.

În una din zilele ce au urmat, Angelica a mers să participe la protestele din faţa primăriei. Înciudată că Daniel n-a vurt s-o însoţească, femeia l-a acuzat că s-a aliat cu autorităţile şi a cerut în instanţă ordin de protecţie pe o perioadă de şase luni.

Săptămâna trecută, cele două părţi au fost chemate la bară. Angelica n-a vrut nici în ruptul capului să-şi pună masca de protecţie, jandarmul de serviciu a anunţat judecătorul, iar acesta a hotărât ca procesul să se deruleze fără prezenţa reclamantei. Iar la sfârşit, prin sentinţa dată, cererea Angelicăi a fost respinsă ca neîntemeiată. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei