O suceveancă şi o ieşeancă, locul I la Enterprise Challenge Summer School

descărcare

Dimensiune font:

| 17-06-2020 21:30

* echipa din care au făcut parte cele două tinere, Young Challengers, a prezentat în cadrul competiţiei un agregator de mai multe servicii educaţionale, printre care bibliotecă virtuală, funcţionalităţi de tip „classroom”, formare online pentru profesori şi resurse interactive în format digital

În perioada 10 - 15 iunie 2020, JA România - A member of JA Worldwide a organizat prima ediţie online a competiţiei Enterprise Challenge Summer School 2020, la care au participat 71 de elevi şi studenţi de la 25 de licee şi 8 universităţi.
Matei Georgiana, de la programul de studii Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, anul IV (Facultatea de Inginerie Alimentară, Universitatea Suceava), a făcut parte din echipa Young Challengers, alături de Cristina Gabriela Amza, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica” din Drobeta-Turnu-Severin, Tudor Huza, de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, Mina-Cristina Cojocaru, de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi şi Emma Ştefania Enache, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila.
Echipa Young Challengers a prezentat în cadrul competiţiei o aplicaţie universală, un agregator de mai multe servicii educaţionale, printre care: bibliotecă virtuală, funcţionalităţi de tip „classroom”, formare online pentru profesori şi resurse interactive în format digital. Juriul competiţiei a recompensat ideea echipei Young Challengers cu Premiul I. „Experienţa din cadrul Enterprise Challenge Summer School a fost cu adevărat o provocare, deoarece echipele au fost formate din persoane cu experienţe şi viziuni diferite, dar care au reuşit să ajungă la un numitor comun. Echipa noastră, Young Challengers, a fost formată din 5 membri: Amza Gabriela, Cojocaru Mina, Enache Emma, Huza Tudor şi Matei Georgiana, împărţind toţi un scop comun, acela de a rezolva problema decalajului digital în România. Fiecare sesiune de training ne-a învăţat lucruri noi sau ne-a ajutat să le aprofundăm pe cele deja asimilate. A fost o experienţă minunată şi pentru asta vreau să le mulţumesc celor de la JA Romania şi celor de la Citi pentru toate lucrurile noi pe care le-am dobândit, dar şi pentru faptul că am învăţat să lucrez cu oameni pe care înainte de această competiţie nu-i întâlnisem”, a relatat Loredana-Georgiana Matei.
Competiţia Enterprise Challenge Summer School urmăreşte implicarea tinerilor în lumea inovaţiei în afaceri, combinând gândirea antreprenorială cu economia, ştiinţa şi tehnologia.
Astfel, elevii şi studenţii îşi dezvoltă abilităţile de comunicare, muncă în echipă, creativitate, cercetare etc., dar şi o mai bună înţelegere a modului în care tehnologia, gândirea inovatoare, comportamentul responsabil faţă de resurse, înţelegerea în ansamblu a unei situaţii şi modul economic de abordare a problemelor pot contribui la bunăstarea unei comunităţi. Daniel BACIU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Tradiții de Florii
25/04/2024 14:01

 Sărbătoarea Floriilor deschide săptămana cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte * cunoscută ca şi ritual creştin, sărbătoarea a fost atestată incă din societatea romană ca şi zi de ...

Croitorașul cel Viteaz, în ritmurile prezentului
25/04/2024 13:51

Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului „Luceafărul” Iasi incepand din această săptămană: „Croitorasul cel Viteaz”. „Scenariul realizat de Constantin Breh ...

Daruri de la copiii Liceului UAIC prietenii lor de la o școală din Iași
25/04/2024 13:13

Privind cum copiii din clasa a II-a de la Liceul UAIC, coordonati de prof. inv. Raluca Gabriela Varga-Coneac impart darurile si zambetele lor cu prietenii de la o scoală din Iasi, simt că inimile noastre se u ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Primăria vrea să scape de serviciul public de termoficare!
25/04/2024 07:51

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) va scoate la licitaţie, pană la sfarşitul lunii mai, delegarea serviciului public de alimentare cu agent termic a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termofic ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
25/04/2024 07:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

De Paște, Rotary dăruiește zâmbete
25/04/2024 07:24

În prag de sărbătoare, Clubul Rotary Iasi se pregăteste să aducă lumina bucuriei in inimile copiilor aflati in situatii dificile. În cadrul unui proiect plin de generozitate si compasiune, in ...

Iașul, pol de atracție pentru cei mai buni dermatologi
25/04/2024 07:04

 Timp de o săptămană, Iasul a găzduit cea de-a 13-a editie a Primăverii Dermatologice Iesene, un eveniment de referintă in domeniu, care a reunit peste 1.600 de participanti si 130 de lectori de pres ...

Renașterea vine pe aripi de înger
25/04/2024 06:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei