Onorariul de succes a îngropat un fost executor
Dimensiune font:
* Călin Dan Pipernea, devenit între timp avocat, a ajuns după gratii fiindcă a scos bani din conturile Primăriei * procurorii DNA spun că a demarat executarea fără să fie cazul şi a falsificat acte ca să-şi păstreze peste 150.000 de lei
Un fost executor judecătoresc, devenit între timp avocat, a ajuns după gratii. Exclus din profesia de executor, Călin Dan Pipernea, care avea biroul la Hârlău, este acuzat acum de procurorii DNA de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, instigare la fals intelectual şi spălare de bani.
Toată istoria a pornit de la un dosar de retrocedare. Viorela Cătălina L. a solicitat restituirea unui teren de 4.300 mp din strada Decebal, cumpărat în 1943 de familia sa şi expropriat de comunişti. În 2006, judecătorii au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Procurorii spun că Pipernea ar fi procedat ilegal la punerea în executare a deciziei. „Inculpatul a demarat procedura de executare silită, deşi această decizie nu impunea plata unei sume în sarcina primarului municipiului Iaşi, ci stabilea doar dreptul la despăgubiri din partea statului, drept care, potrivit legii, putea fi realizat numai printr-o procedură care era de competenţa Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, procedură care era în derulare în momentul demarării executării silite şi despre care inculpatul avea cunoştinţă. În plus, inculpatul a stabilit, cu titlu de onorariu de succes, încasarea unei sume mult mai mari decât cea prevăzută legal”, spun procurorii.
Anchetatorii susţin că în cererea de executare, Pipernea ar fi inserat date nereale referitoare la dispoziţiile deciziei judecătorilor. După ce i s-a aprobat executarea, „în baza acestei încheieri, inculpatul a dispus poprirea conturilor de trezorerie ale Primăriei Iaşi”. După încasarea despăgubirilor, executorul a luat ca onorariu de succes 158.984 lei. Mai târziu, magistraţii au anulat executarea, însă, mai spun anchetatorii, Pipernea „a făcut alte demersuri pentru a evita restituirea şi pentru a-şi însuşi sume suplimentare. În acest scop, inculpatul i-a solicitat persoanei care ceruse executarea restituirea parţială a sumei obţinute. Din sumele returnate de persoana care solicitase executarea, printr-o serie de operaţiuni bancare, Pipernea Dan şi-a mai însuşit 310.000 lei şi a restituit municipiului Iaşi 240.000 lei”. Mai mult, ca să-şi ascundă manevrele, el ar fi falsificat procesul verbal de distribuire a banilor şi ar mai fi determinat pe altcineva să facă menţiuni nereale în acte.
Arestat la ceas de seară
Judecătorii Curţii de Apel au emis miercuri seara mandat de arestare pe numele lui Pipernea. „Am declarat recurs. Acuzaţiile DNA sunt nişte aberaţii. Tot ce s-a întâmplat acolo se încadrează în normele de procedură civilă şi trebuia reglementat prin acţiuni civile. Răspunderea disciplinară în profesie poate fi atrasă şi de forme de vină mai puţin grave decât răspunderea penală”, ne-a declarat dl Ciprian Mitoşeriu, unul dintre avocaţii lui Pipernea. Dosarul va ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru judecarea recursului. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau