Panouri stradale scandaloase, în Iaşi!

2panouri2
2panouri

Dimensiune font:

| 29-04-2020 00:00

Imagini cu medici cu stetoscop și mască medicală dar cu patru mâini au stârnit iritarea cetăţenilor * oficialii Patriarhiei spun că este vorba de o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice

În ultimele zile, în București, Brașov, Iași și alte mari orașe, pe panourile publicitare stradale, au apărut mai multe imagini așa-zise „icoane cu medici”, în care sunt schițați medici cu stetoscop și mască medicală, cu două sau patru mâini, copiate după modelul icoanelor ortodoxe Pantocrator. Mediul online abundă în comentarii, ieşenii întrebându-se cum au apărut respectivele  imagini. „Sunt poze pe care unii le consideră a fi făpturi hibrid. Alte zeităţi, de genul Shiva. Oamenii care au făcut asta mă îndoiesc că s-au jucat”, spune un ieşean. Panourile sunt amplasate în Podu de Piatră şi la Gară.

Prost gust

Patriarhia Română consideră că „este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice” și care profită de situația epidemică fără precedent în care se află România, dar și întregul mapamond. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizat, pentru că este o „încercare penibilă situată sub semnul gros al prostului gust hrănit bulimic de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul” și care are ca rezultat acela de a aduce o ofensă „categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor”. „Cred că este vorba despre o ridicolă campanie de promovare a unei viziuni distopice asupra situației provocate de pandemie. O încercare penibilă situată sub semnul gros al prostului gust hrănit bulimic de incultură și de o ideologie hidoasă care nu știe decât să caricaturizeze creștinismul. Cum altfel să explici deificarea iconică a unor personaje care trimit la imaginea medicului sublimat grotesc într-un „sfânt” cu aer hristic? Nu este vorba, deci, doar despre un demers blasfemiator (care ar trebui în mod deschis asumat și revendicat, inclusiv în registrul finanțării și aprobării), ci și de o ofensă adusă categoriei profesionale atât de onorabile a medicilor, care, ca noi toți, nu se cred cu certitudine sfinți sau mântuitori improvizați și nu pretind un obscen cult public”, a declarat Vasile Bănescu.

Campanie publicitară destinată medicilor

Imaginile de pe panouri fac parte dintr-un nou proiect realizat de o firmă de publicitate. Motivaţia apare în pagina acesteia de pe reţelele de socializare. „Vrem să transformăm oraşele în locuri care dau putere celor care au ca mai mare nevoie de ea în aceste zile, doctorii. Merg pe străzi în drum spre cea mai grea treabă acum. Aşa că am luat-o ca meseria noastră, ca şi comunitate creativă, să transmitem mesajul nostru de mulţumire medicilor”, spun autorii campaniei. Dan CONSTANTINESCU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Iașul mai are doar 5 paturi ATI libere, în spitalele COVID
09/03/2021 00:00

  În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 54 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in scădere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la inceput ...

EXCLUSIV  Străzile cele mai zgomotoase din Iași
09/03/2021 00:00

Primăria Municipiului Iasi a reactualizat harta strategică de zgomot a orasului, postand pe site-ul propriu planul de acţiune pentru gestionarea zgomotului şi a efectelor acestuia in municipiul Iaşi (ediţ ...

EXCLUSIV  Sute de ieșeni își cumpără, lunar, vechime în muncă
09/03/2021 00:00

  În condiţiile in care Guvernul a decis amanarea pentru 1 septembrie 2023 a intrării in vigoare a noii legi a pensiilor, cei care vor să işi cumpere vechime in muncă au la dispoziţie un singu ...

Noi restricţii de circulaţie şi schimbări de trasee pe ruta Iaşi - Dancu
09/03/2021 00:00

În perioada 9 martie – 30 decembrie 2021 constructorii contractati de Primăria Municipiului Iasi vor continua lucrările de construire aferente proiectului cu finantare europeană „Reabilitar ...

Șase luni de închisoare pentru un ieșean care și-a lovit vecinul în cap cu piatra
08/03/2021 23:58

Tirul a fost extrem de precis, cel luat drept ţintă fiind nimerit drept in frunte. Ameţit bine de lovitura primită, Nelu a reuşit, totuşi, să se refugieze in casă, unde s-a prăbuşit pe pat. Speriată, ...

Un violator profesionist vrea o nouă eliberare înainte de termen
08/03/2021 23:57

Iulian Acatrinei (34 de ani) execută, in Penitenciarul Iaşi, cea doua condamnare din viaţa sa, fiind inchis tot pentru viol. De data aceasta, pedeapsa a fost una mult mai dură, de 9 ani, intrucat victima av ...

Penitenciarul Iași, acuzat de încălcarea dreptului la asistenţă medicală și tratament
08/03/2021 23:53

Cătălin Daniel Rusu se află incarcerat, din 2015, in Penitenciarul Iaşi, unde execută o pedeapsă de 9 ani pentru tentativă de omor. Nu s-a impăcat niciodată cu ideea de a sta atata vreme după gratii ...

Diplome pentru șapte asistente maternale din Botoșani
08/03/2021 16:03

Şapte asistente maternale profesioniste din judeţul Botoşani au primit luni, cu prilejul zilei de 8 Martie, diplome de apreciere şi cate un buchet de flori "pentru toate imbrăţişările calde şi vor ...

FOTO/VIDEO - Câștigătorii concursului „Din Dragoste
08/03/2021 15:40

   Astăzi a avut loc extragerea la concursul „Din Dragoste".  Aflati castigătorii urmărind videoul de mai jos. Multumim participantilor si felicitări castigătorilor. Partene ...

 Flash Cash revine! Trei zile de shopping cu premii, la Palas
08/03/2021 15:27

Fie că esti in căutarea cadourilor pentru femeile dragi din viata ta, fie că vrei să adaugi primăverii tale tinute colorate, pantofi in tendinte, să dai un refresh locuintei, să-ti completezi colectia de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei