„Papillon” mai rămâne o vreme la răcoare

3papillon

Dimensiune font:

| 27-07-2020 22:25

Stă de aproape 8 ani în puşcărie, iar cazierul său e un veritabil scenariu de serial. Petru C. a crescut într-o familie de infractori. Mama, condamnată pentru hoţii şi înşelăciuni. Fraţii mai mari, pentru târlhării, furturi şi violuri. Dar el i-a întrecut pe toţi.

Şi-a început cariera în anul 2000, cu jaful de la poştă. Ziua, în amiaza mare, Petru a dat în cap poştaşului care se pregătea să împartă pensiile sătenilor, i-a luat traista cu banii şi s-a făcut nevăzut. N-a putut fi băgat la închisoare pentru că anchetatorii n-au putut găsi bancnotele, iar el n-a recunoscut nici în ruptul capului. Nu fuseseră martori decât fraţii lui, care i-au furnizat şi alibiul necesar.

S-a luat apoi de şeful de post din sat, de adjunctul acestuia, de preot, de mai toată lumea. Mai un an de puşcărie, apoi doi-trei de libertate şi tot aşa până-n 2013, când i s-a înfundat. A fost o vendetta de familie, el şi fraţii lui s-au luat la ceartă cu un verişor. Vânduseră nişte cai şi nu s-au înţeles la împărţeala banilor. Văru' Relu n-a vrut să negocieze, iar Petru şi cu fraţii săi l-au bătut cu bâtele de baseball până l-au făcut terci. Victima a supravieţuit miraculos şi a putut da toate detaliile privitoare la agresiune. Petru a luat 8 ani pentru tentativă de omor şi a fost încarcerat la Penitenciarul Iaşi. Nu s-a potolit. După nici trei luni de puşcărie, a atacat un gardian şi a încercat să evadeze. Prins cu mare greutate, a fost judecat, i s-a mai adăugat un spor de 3 ani şi a fost transferat la Penitenciarul Deva.

Colegii de-aici, după ce i-au aflat isprăvile, l-au poreclit „Papillon”. Toţi îi ştiau de frică, devenise cel mai respectat deţinut. Şi gardienii se purtau „cu mănuşi”, tratându-l în cel mai civilizat mod cu putinţă. Iar „Papillon” s-a schimbat subit şi radical. N-a mai încercat să evadeze, a intervenit în conflictele dintre deţinuţi, a făcut mereu pace în Penitenciar şi, după un an, a început să iasă la muncă. A făcut-o din convingere şi a primit 15 recompense în decursul anilor.

Socotind că s-a îndreptat şi bazându-se pe faptul că a ispăşit cele 3/4 din pedeapsă, Petru „Papillon” a depus, la sfârşitul lunii trecute, o cerere de liberare condiţionată.

Cauza s-a judecat la Tribunalul Hunedoara, iar judecătorii de aici au respins cererea, deoarece condamnatul nu achitase niciun ban din cei 200.000 de euro, cât însemnau daunele ce ar fi trebuit achitate verişorului cotonogit.

Papillon” a contestat decizia şi s-a angajat să-şi achite obligaţiile imediat ce va fi eliberat. Nici la apel n-a avut mai mult succes. Instanţa ieşeană a calculat că deţinutul ar fi câştigat peste 7.000 lei în urma muncii prestate şi a constatatcă petentul condamnat nu are vocaţie pentru a fi liberat condiţionat la acest moment, având în vedere neplata despăgubirilor civile, deşi a înregistrat venituri de 7.000 lei pe parcursul detenţiei. În acest context factual, în mod justificat instanţa de fond, a concluzionat că pedeapsa aplicată condamnatului nu şi-a atins scopul, iar acesta nu poate fi liberat condiţionat. Plata despăgubirilor, chiar parţială, ar dovedi în mod obiectiv regretul pentru fapta săvârşită cu consecinţa asupra recuperării condamnatului pentru reintegrarea în societate”. Din acest motiv, „Papillon” mai rămâne o vreme la răcoare. Minim opt luni. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
Foștii șefi ai Spitalului de Urgență Suceava, acuzați că au zădărnicit acțiunile de combatere a COVID
28/02/2021 13:45

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Suceava au dispus schimbarea incadrării juridice cu privire la una dintre infractiunile retinute in sarcina celor patru suspecti, cercetati intr-un d ...

Centura Bacăului va înghiți circa 200 de milioane de euro
28/02/2021 13:30

Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat un act aditional la contractul pentru Centura Bacăului. Documentul prezintă sumele finale si sursa fondurilor pentru construc ...

Focar de COVID la Psihiatria din Botoșani
28/02/2021 13:07

Autorităţile sanitare din Botoşani au confirmat duminică existenţa unui focar de COVID-19 la Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”. Directorul Direcţiei jude ...

Concerte de primăvară, la Filarmonica „Moldova”
28/02/2021 12:52

    Artistii Filarmonicii „Moldova” invită iesenii in fiecare zi de joi şi vineri in Sala Casei de Cultură a Studenţilor, la concertele orchestrei simfonice. Sambăta, concertele au ...

Premiul Naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia
28/02/2021 12:47

În prima zi a lunii martie va avea loc cea de-a V-a editie a Galei Premiului Naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera omnia. Evenimentul, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte & ...

Doi frați din Huși s-au opărit cu ciorbă
28/02/2021 11:23

Doi copii, cu varste de pană in 2 ani, au fost transferaţi, sambătă, de la Spitalul Municipal Huşi la cel de Pediatrie "Sf. Maria" din Iaşi, după ce a s-au opărit cu ciorbă fierbinte şi au s ...

Haos în Consiliul Local Iași .Majoritate în Consiliul Local  : PSD – USR+
28/02/2021 11:00

 Şedinţa de ieri, de la Primărie, n-a rezolvat la modul concret mai nimic. Votate sau nu, cele 29 de proiecte de hotărare au şanse infime de a se şi materializa. Pentru că vorbim de un Consiliu mai ...

O premieră la UMF Iași: studenții internaționali sunt reprezentați în Senatul Universitar
28/02/2021 10:11

  Pentru prima dată, studentii internationali care studiază la Universitatea de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi sunt reprezentati in Senatul Universitar. În urma alege ...

Mihai Chirica a aflat din presă că a fost trimis în judecată
28/02/2021 00:00

    Primarul  Mihai Chirica a oferit, in cursul serii, o declaraţie referitoare la faptul că procurorii DNA au decis trimiterea sa in judecată. „Am aflat din mass-media de faptul că m ...

Victorie obtinuta in instanta de Primăria Iasi impotriva lichidatorului CET Iasi
27/02/2021 18:55

Aflată in stare de faliment, CET se află in administrarea lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL prin Corneliu Mititelu, insărcinată cu obţinerea fondurilor necesare acoperirii dato ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei