Parcare de 2 milioane de euro la Botoşani
Dimensiune font:
Investiţie importantă în dublarea numărului de locuri de parcare la unul dintre centrele comerciale din Botoşani după ce în 2018 comparativ cu 2017 s-a înregistrat o creştere cu 38% a numărului de autovehicule intrate în parcare. Acesta este primul centru comercial din municipiul Botoşani care investeşte în creşterea numărului de locuri de parcare.
Nu mai puţin de 2 milioane de euro va investi complexul comercial pentru a dubla numărul de locuri de parcare. Acum parcarea complexului are o capacitate de 270 de locuri, iar investiţia prevede crearea altor 270 de locuri. „Suntem în discuţii cu băncile pentru a finanţa acest proiect important pentru noi şi comunitatea locală, dar este o perioadă în care băncile îşi fac diverse calcula ca urmare a noii taxe impuse în acest domeniu”, a declarat Mircea Câmpanu, directorul complexului comercial. El a precizat că parcarea va fi construită pe două nivele şi va fi din prefabricate din beton, ceea ce va duce la o perioadă de construcţie cuprinsă între două şi trei luni.
Proiectul pentru amenajarea noii parcări a fost deja depus la Primăria Botoşani şi a obţinut autorizaţiile necesare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau