Părinţii chefuiau, iar fetiţa era moartă în fântână
Dimensiune font:
Ieri dimineaţă, poliţiştii din Hîrlău au fost alertaţi de părinţii unei minore despre dispariţia acesteia de acasă. Aceştia susţin că de duminică seara nu mai ştiu nimic de ea. Este vorba despre familia de etnie rromă Drăguşanu. Părinţii au organizat o petrecere stropită cu mult alcool în noaptea de duminică spre luni şi au uitat de copilă. Luni, când şi-au mai revenit din aburii alcoolului, ei au observat dispariţia fetei însă au crezut că a plecat la bunici, aşa cum mai obişnuia uneori. Când au observat că nu e nici la rude, au hotărât să meargă la poliţie. Oamenii legii au declanşat imediat o anchetă şi au aflată că, ultima oară, copila a fost văzută jucându-se cu lanţul de la o fântână situată la 300 de metri de locuinţa familiei. Imediat, vecinii au sărit cu diferite ustensile şi au descoperit cadavrul. Pompierii şi un echipaj SMURD au ajuns în zonă, însă nu au putut decât să constate decesul. S-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă şi s-a dispus efectuarea necropsiei. (Andrei Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau