Patru moldoveni cu paşapoarte false, opriţi pe Aeroportul din Iaşi
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Aeroport Iaşi au depistat patru cetăţeni moldoveni care deţineau paşapoarte cu însemnele autorităţilor române, care s-au dovedit a fi false.
Ieri dimineaţă, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Iaşi s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţenii moldoveni B.V., R.E., V.C. şi V.I., cu vârste cuprinse între 24 şi 33 de ani, călătorind pe ruta Iaşi - Tel Aviv. „În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor persoanelor, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au descoperit câte un paşaport cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile celor patru persoane. Cu privire la cele constatate, persoanele în cauză au declarat că au procurat documentele descoperite la controlul de frontieră prin intermediul unor conaţionali, ale căror date nu le cunosc, plătind fiecare suma de 200 de euro şi că urmau să le folosească în Israel”, a precizat purtătorul de cuvânt al ITPF Iaşi, comisar de poliţie Denis Mihaela Lazăr.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Andrei RUSU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau