Pelerinaj la Sfânta Parascheva: „"Am avut cel mai greu an"

p5
p4
p3
p2
p1

Dimensiune font:

| 15-10-2021 16:00

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Procesiunea prin care racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva a avut loc vineri dimineaţa, la ora 06,00.  În urma acestei procesiuni pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a fost închis. Cine vrea se poate închina la moaştele sfinte care sunt aşezate acum în locul special amenajat în Catedrala Mitropolitană. Aşa cum este tradiţia, racla sfântă va mai fi scoasă spre închinarea credincioşilor abia peste un an, în preajma hramului Sfintei Cuvioase.                                                                                                                                                                          

"Am avut cel mai greu an. S-a văzut că atunci când există o comunicare foarte bună, o colaborare între instituţii precum Mitropolia, Primăria, Jandarmeria, şi alte instituţii ale statului se poate depăşi orice moment oricât de greu, şi se poate organiza astfel încât toată lumea să fie mulţumită şi să aibă încredere că de aici de la Iaşi nu poate să se răspândească nimic altceva decât bucurie, lumină, mai multă încredere, mai multă nădejde. Consider că acei pelerini, ca de altfel toţi credinciooii care în general au o credinţa vie, vădită în fapte bune, au un curaj şi o îndrăzneală dublate de discernământ şi de grija pentru aproape constituie un adevărat cadou imunologic făcut trupului Bisericii, făcut organismului viu al acestei societăţi în care trăim cu toţii, organism în care astăzi este atât de afectat de boală şi de felurite manifestări toxice", a spus preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei.

 În urmă cu o săptămână racla sfântă a fost scoasă din catedrală şi aşezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană. În tot acest timp s-au închinat şi rugat peste 85.000 de pelerini veniţi din toată ţara. Anul acesta a avut acces la raclă orice credincios, indiferent de localitatea de domiciliu, dacă a fost vaccinat sau nu. Singurele  condiţii impuse au vizat păstrarea distanţei de un metru faţă de celelalte persoane aflate la rând şi purtarea măştii sanitare.

"Am încheiat misiunea de asigurare a ordinii publice şi siguranţei publice în sistem integrat cu ocazia pelerinajului la moaştele Sf.Cuv.Parascheva organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 8-15 octombrie. Pe parcursul celor 7 zile de manifestări religioase peste 85.000 de pelerini s-au închinat la moaşte, iar peste 7.000 de persoane au participat la slujbele religioase fără a se înregistra incidente cu impact pe linie de ordine publică. An de an această misiune constituie un examen de maturitate şi profesionalism pentru Gruparea Mobilă Bacău. Capacitatea forţelor de ordine de a reacţiona cu calm şi răbdare la nevoile diferite ale participanţilor la pelerinaj a fost determinantă la îndeplinirea cu succes a principalului nostru obiectiv, siguranţa cetăţenilor. Mulţumim credincioşilor pentru că au respectat măsurile de protecţie individuale şi indicaţiile forţelor de ordine", a declarat purtătorul de cuvânt al Grupării Jandameriei Mobile Bacău. 

 

Laura RADU, Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Primăria vrea să scape de serviciul public de termoficare!
25/04/2024 07:51

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) va scoate la licitaţie, pană la sfarşitul lunii mai, delegarea serviciului public de alimentare cu agent termic a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termofic ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
25/04/2024 07:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

De Paște, Rotary dăruiește zâmbete
25/04/2024 07:24

În prag de sărbătoare, Clubul Rotary Iasi se pregăteste să aducă lumina bucuriei in inimile copiilor aflati in situatii dificile. În cadrul unui proiect plin de generozitate si compasiune, in ...

Iașul, pol de atracție pentru cei mai buni dermatologi
25/04/2024 07:04

 Timp de o săptămană, Iasul a găzduit cea de-a 13-a editie a Primăverii Dermatologice Iesene, un eveniment de referintă in domeniu, care a reunit peste 1.600 de participanti si 130 de lectori de pres ...

Renașterea vine pe aripi de înger
25/04/2024 06:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

La Iași vor fi tipărite 1.610.00 buletine de vot
25/04/2024 06:49

La alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, in municipiul Iasi vor fi deschise 270 de sectii de votare organizate in 140 de centre de vot. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pe listel ...

Autorităţile locale vor parc industrial pe fosta platformă Fortus
25/04/2024 06:44

* „Din păcate, avem o comunicare din ce in ce mai greoaie in ceea ce priveste intentia Consiliului Judetean Iasi de preluare de la statul roman a unei suprafete de teren si a unor active de la Fortus in ...

CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
25/04/2024 06:41

Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament in valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Judetean de Dezvoltare Economic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei