Percheziții la Bacău în dosarul polițistei bătute de un adolescent

perchezitii-jandarmi-mascati

Dimensiune font:

| 20-01-2023 10:14

Poliţişti şi jandarmi efectuează, vineri, zece percheziţii domiciliare la persoane bănuite de mai multe fapte, între care şi ultraj, în dosarul penal deschis după ce o poliţistă a fost agresată în timpul unei intervenţii desfăşurate, pe 17 ianuarie, la Oneşti.

"Poliţiştii au pus în executare zece mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele unor persoane bănuite de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ultraj, comise la data de 17 ianuarie. Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Ramona Ciofu.

Activităţile sunt în derulare şi sunt efectuate în vederea completării materialului probator, a mai precizat sursa citată.

Pe 18 ianuarie, un minor în vârstă de 16 ani care a lovit cu piciorul în cap poliţista aflată în misiune, în oraşul Oneşti, a fost arestat preventiv pentru 30 zile.

"La data de 18 ianuarie, în urma contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti, în cauza privind infracţiunea de ultraj din data de 13 ianuarie a.c., instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe numele minorului, de 16 ani, pentru o perioadă de 30 de zile", preciza purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Pe data de 17 ianuarie, poliţista se afla, împreună cu alţi colegi, într-o misiune pentru a aplana un conflict între două grupuri, în oraşul Oneşti.

În momentul în care una dintre persoane a fost încătuşată, minorul a lovit-o cu piciorul în cap pe poliţistă, aceasta necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Minorul a fost reţinut pentru 24 ore iar judecătorii au decis, iniţial, arestul la domiciliu, dar în urma recursului făcut de procurori, miercuri a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 zile.

Vineri, poliţiştii efectuează zece percheziţii la Buhuşi, la persoanele implicate atât în conflict cât şi în ultragierea poliţistei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Incendiu puternic la Marginea. O femeie a ajuns la spital
05/02/2023 12:11

  O femeie a ajuns la spital după ce a suferit un atac de panică, iar soţul acesteia a suferit arsuri la nivelul feţei şi mainilor intr-un incendiu izbucnit in gospodăria lor din Marginea, duminică ...

UAIC are o nouă stațiune studențească, la Gălănești – Suceava
05/02/2023 08:44

  Preluat in administrare de Filiala Iasi a Academiei Romane, prin Hotărăre de Guvern, in anul 1996, imobilul denumit Hanul Brădet, compus din cabană P+1 si clădirile existente (depozit materiale, ce ...

 Bucuriile ospățului de la stână
05/02/2023 08:24

Preparatele culinare pe bază de lapte de la stanele din Moldova au devenit o atracţie pentru turişti. Nu toţi ştiu insă ce inseamnă denumirile oarecum ciudate ale bucatelor cu care su ...

 „Văduva veselă 2.0”, un entertainment cu substanță
05/02/2023 07:45

  La o distantă de sapte ani de la ultima montare, Opera Natională Romană din Iasi (ONRI) revine in fata publicului cu „Văduva Veselă”, in regia lui Andrei Serban, care a pus in scenă si ...

Un elev de 16 din județul Botoșani, arestat. El își amenința colegii cu bătaia și le lua telefoanele pentru a le duce la amanet
04/02/2023 20:04

 Un elev de la Liceul Tehnologic "Alexandru Vlahuţă" din Şendriceni a fost arestat preventiv după ce i-a agresat şi şantajat pe mai mulţi colegi, a anunţat, sambătă, purtătorul de cuva ...

 Şeful de la Infecţioase vrea program naţional antirabic
03/02/2023 14:39

 Medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase cere infiinţarea unui program naţional antirabic.  Şeful Spitalului de Boli Infecţioase spune că unitatea medicală cheltuie sum ...

 Zeci de copii spitalizați la Iași, cu gripă!
03/02/2023 13:00

Numărul cazurilor de copii cu simptome de gripă care s-au adresat medicilor Spitalului de Urgentă pentru Copii „Sfanta Maria” din Iasi a crescut ingrijorător, in ultimele trei săptămani. &Ici ...

 Malpraxisul, în colimatorul Colegiului Medicilor
03/02/2023 12:43

„Trebuie să recunoaştem cu toţii, greşeala medicală există. Ea este inerentă practicii medicale. Noi, medicii, suntem oameni, putem greşi. Sunt mai multe tipuri de greşeli, cele care se văd şi ...

60 de perchezitii in Iasi, Bucuresti si alte 5 judete intr-un dosar de evaziune fiscala cu un prejudiciu de 2 milioane de euro
03/02/2023 12:34

La data de 2 februarie 2023, politistii din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti – Serviciul de Investigare a Criminalitătii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchet ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei