Persoană căutată de autoritățile germane, încătușată la Iași
Dimensiune font:
O persoană căutată de autoritățile judiciare germane a fost încătușată în Iași. Așadar, judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis propunerea formulată de către procurori pe numele lui Olesea C.
„Instanța admite propunerea de arestare provizorie în vederea predării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi și, în consecință, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate, în vederea predării în baza semnalării introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen de Biroul SIRENE din Germania, pe baza mandatului european de arestare emis de Parchetul Ingolstadt (Germania), în vederea cercetării penale, pentru comiterea unei infracţiuni de fraudă, pentru care pedeapsa maximă prevăzută este de zece ani de închisoare, pe o durată de 15 zile. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de persoana solicitată de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii preventive a controlului judiciar. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate”, au precizat magistrații ieșeni. Decizia nu este definitivă, aceasta fiind și contestată de către persoana solicitată de autoritățile judiciare germane.
De asemenea, aceștia au amânat cauza până pe data de 2 august, pentru a se înainta mandatul european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau