Peste 15 luni, cu voia ieşenilor, în Iaşi nu vor mai circula autovehicule sub categoria Euro4!
Dimensiune font:
* primarul Mihai Chirica şi-a exprimat, în primăvara acestui an, dorinţa de a interzice treptat utilizarea maşinilor poluante pe raza municipiului, până la 1 ianuarie 2023, când nu va mai circula pe străzile din oraş niciun autovehicul înregistrat sub categoria Euro 5 inclusiv * în acest sens, Primăria a propus spre dezbatere publică adoptarea unor măsuri care să diminueze poluarea aerului în municipiul Iaşi cauzată de traficul rutier * Mihai Chirica aşteaptă să îşi spună punctul de vedere cât mai mulţi ieşeni, ONG-uri, asociaţii ale transportatorilor, asociaţii ale cicliştilor şi alte entităţi interesate să contribuie la creşterea calităţii vieţii în municipiul Iaşi
Ieri, primarul Mihai Chirica a asigurat comunitatea ieşeană că nu va adopta nicio măsură de reducere a poluării cauzate de traficul rutier decât după ce ieşenii îşi vor spune punctul de vedere. Potrivit acestuia, dezbaterea publică este în plină desfăşurare. Municipalitatea invită să îşi expună punctul de vedere cât mai mulţi ieşeni, dar şi ONG-uri, transportatori şi asociaţii ale cicliştilor.
Cea mai importantă măsură prevăzută este cea de interzicere, din momentul când va fi adoptată hotărârea, a utilizării autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 3 inclusiv şi non-Euro. De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2021 se doreşte interzicerea utilizării autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 4 inclusiv, iar începând cu data de 1 ianuarie 2023 utilizarea autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 5 inclusiv. Reprezentanţii municipalităţii ieşene consideră că acest proiect va contribui la înlocuirea unui număr de autovehicule cu normă de poluare ridicată cu autovehicule noi, cu norma de poluare Euro 6, hibrid sau electrice.
„Dezbaterea continuă şi va continua până când îşi vor spune punctul de vedere toţi cei care doresc să se implice în acest proiect. Nu este uşor, sunt conştient de asta, să te duci la uşa unui cetăţean şi să îi spui că de mâine maşina ta nu mai circulă, pentru că maşina aceea este posibil să fie luată cu sacrificii. Nu ştiu cum şi nici nu este de datoria mea să judec pe fiecare cum şi-a cumpărat o maşină, dar vreau să conştientizăm cu toţii că sănătatea este mai importantă decât orice, iar atunci când o pierzi realizezi cu adevărat acest lucru. Prin urmare, noi ne gândim la sănătate, în special, atunci când vorbim de maşini poluante”, a menţionat Mihai Chirica.
Interdicţia se referă inclusiv la autovehiculele care tranzitează municipiul Iaşi
În contextul în care la anul vor fi alegeri locale, primarul a fost întrebat de jurnalişti dacă tergiversează adoptarea acestei măsuri din acest motiv. Edilul susţine, însă, că nu va accepta ca populaţia să se îmbolnăvească doar pentru a obţine voturile proprietarilor de maşini vechi. „Toate sunt de procesat atunci când intri într-un raţionament electoral. Tot ce vă pot spune acum este că dezbaterea va continua, vom strânge punctele de vedere ale ieşenilor. Chiar am văzut foarte multe comentarii obiective. Nu vreau să fie numai punctul meu de vedere, doresc să fiu doar vehiculul care transformă dorinţa noastră, a tuturor, într-un proiect de lege local”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Una dintre propunerile lansate public se referă la interzicerea utilizării autovehiculelor înregistrate sub categoria Euro 3, inclusiv non-Euro, în intervalul orar 6.00 – 22.00, urmând ca, gradual, să fie interzise, după anul 2021, şi alte categorii de autovehicule.
O altă propunere se referă la interzicerea vehiculelor poluante începând cu anul 2020, fiind formulată după cum urmează: „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Iaşi să introducă în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care să interzică utilizarea autovehiculelor poluante după următorul principiu: din 2020, interzicerea utilizării pe raza Municipiului Iaşi a tuturor vehiculelor sub Euro 3 (anume Euro 2, Euro 1 şi non-euro); din 2022, interzicerea utilizării pe raza Municipiului Iaşi a tuturor vehiculelor sub Euro 4 (anume Euro 3, Euro 2, Euro 1 şi non-euro)?”
Interdicţia se referă inclusiv la autovehiculele care doar tranzitează municipiul Iaşi, indiferent de provenienţa lor. În plus, Primăria Municipiului Iaşi propune creşterea cuantumului impozitului pentru autovehiculele Euro 4 începând cu anul 2025, precum şi pentru vehiculele Euro 5, începând cu anul 2028. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau