Peste două tone de trufe au fost culese, anul trecut, din pădurile Iașului

trufe negre

Dimensiune font:

| 18-01-2022 00:00

Sezonul de culegere a trufelor începe la data de 15 aprilie și se încheie la data de 31 decembrie

* recoltarea se realizează cu maxim doi câini, dresaţi pentru identificarea trufelor, cei mai iscusiți fiind cei din rasele labrador, golden retriever, vizsla ungurească, cockerul, bretonul spaniel și lagotto romagnolo

* prețurile pentru aceste rase de câini pornesc de la 500 de euro și pot ajunge chiar şi la 2.500 de euro

 Trufele sunt considerate alimente de lux”, străinii plătind sute de euro  doar pentru a degusta câteva zeci de grame din preparatele ca aceste delicatesuri.

Surprinzător sau nu, în pădurile din județul Iași se găsesc trufe negre, care sunt recoltate doar de către firme autorizate, sub atenta supraveghere a Direcției Silvice Iași. Doar anul trecut, instituția a cesionat dreptul de recoltare a unei cantități totale de 2,1 tone ciuperci comestibile – trufe la prețul de 100 de lei pe kilogram. „În anul 2021 au fost cesionate suprafeţe de pe care s-au recoltat 2.100 de kilograme de trufe, la trei firme din România. Am concesionat prin licitație suprafețe de pădure”, a declarat ing.Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași.

Legislația în vigoare prevede ca procedura de cesionare a dreptului de recoltare să se facă prin licitaţie publică sau prin negociere directă, după cel puţin o licitaţie organizată la care se prezintă un singur participant. Cele trei firme autorizate care au participat anul trecut la licitațiile din Iași sunt BeeHedd Trufles SRL - care a recoltat 800 de kilograme de trufe, Tuber Transilvania SRL - 1.000 de kilograme, și Biorom Ralex SRL - 300 de kilograme. Cantitatea maximă care poate fi recoltată din fiecare județ este stabilită conform legii.

„Pentru anul 2022 s-a demarat procedura pentru obținerea aprobărilor vizând recoltarea și achiziționarea a cinci tone de trufe”, a mai spus Gabriel Doncean.

După ce sunt culese, trufele negre sunt vândute la diferite firme care le comercializează, de regulă, în străinătate. Prețurile pentru acest tip de ciuperci variază între 20 şi 150 de euro kilogramul.

Investiții pe măsura câștigurilor

Întregul proces de recoltare este unul laborios, stabilit prin lege. Sezonul de culegere a trufelor începe la data de 15 aprilie și se încheie la data de 31 decembrie. Recoltarea se realizează cu maxim doi câini, dresaţi pentru identificarea trufelor. Cei mai iscusiți „vânători de trufe” sunt cei din rasele labrador, golden retriever, vizsla ungurească, cockerul, bretonul spaniel și lagotto romagnolo. Cei care doresc să meargă la vânătoare de trufe trebuie să știe că prețurile pentru aceste rase de câini pornesc de la 500 de euro și pot ajunge chiar şi la 2.500 de euro, pentru rasa lagotto romagnolo.

Amenzi usturătoare pentru culegători

Având în vedere faptul că simbioza dintre arbore și trufă este extrem de importantă pentru pădure, legislația din România a fost îmbunătățită în ultimii ani, pentru a combate furturile de ciuperci. Cei care sunt prinși că recoltează trufele cu orice obiect, unealtă sau derivate, în afară de vanghină, pot fi sancţionați cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei. Persoanele care recoltează fără a fi însoţite de câini dresați pentru identificarea trufelor sau în cazul în care numărul acestora depăşeşte maximul reglementat de lege se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei, iar cei care nu dețin autorizație pentru a recolta trufe riscă o amendă de peste 5.000 de lei. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
18/04/2024 19:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Premieră absolută la Teatrul Național Iași - „De dinaintea amintirii”
18/04/2024 16:52

O nouă productie a Teatrului National Iasi este pregătită de lansare. Premiera absolută a spectacolului „De dinaintea amintirii” după David Vann, in regia lui Florin Caracala, va avea loc pe 20 ...

Începe
18/04/2024 15:15

  Casa de Cultură a Studentilor Iasi si organizatiile studentesti anuntă cea de-a XXIV-a editie a Festivalului Studentilor Ieseni "FEStudIS" În perioada 20 - 28 Aprilie, Casa de Cultur ...

Drumul spre noua ta casă începe vineri la Salonul Imobiliar Palas
18/04/2024 14:48

Drumul spre noua ta casă incepe vineri la Salonul Imobiliar Palas Iaşi, 18 aprilie 2024 O locuintă nouă este un vis implinit si dacă ti-ai propus ca anul acesta să faci marele pas, dar incă nu ai găsi ...

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro
18/04/2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (Romania) efectuează astăzi percheziţii in mai multe locaţii, inclusiv in instituţii publice, din judeţul Botoşani, in cadrul unei anchete privind o fraudă ...

Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei