20crima

Dimensiune font:

Peste un deceniu de temniță în urma unei crime

| 20-07-2019 10:00

 

Un individ a fost pedepsit de către magistrații ieșeni, după ce a fost acuzat de comiterea unei fapte teribile.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus ieri condamnarea lui Ștefan C. la 12 ani de închisoare, pentru omor.

Instanța menține măsura de siguranță a obligării inculpatului la tratament medical, constând în obligarea inculpatului să urmeze, în mod regulat, un tratament medical prescris de un medic de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii”, au precizat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul individului a început pe data de 22 mai 2018. Asta, după ce el fusese reținut și, mai apoi, arestat preventiv începând cu data de 1 martie 2018.

Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în urmă cu mai bine de un an, după un conflict spontan, individul ar fi ucis o persoană. Incidentul a fost sesizat autorităților prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, iar, la fața locului, s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Totuși, echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru victimă, care, din cauza leziunilro suferite, a decedat. Ciprian NEDELCU

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Danilux S.R.L., cu sediul în mun. Botoşani, str. Primaverii, nr. 25, sc. F, et. P, Jud. Botoşani, CUI RO12598561 J7/6/2000 numită conform Sentinţei nr. 144/23.02.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2715/40/2010, anunţă scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică organizată la data de 04.07.2019, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor imobile: Nr. activ Denumire activ Valoare de evaluare (lei fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (fără T.V.A.). Activul 1 Spațiu comercial situat în mun. Botosani, str. Calea Nationala, nr. 207, jud. Botoşani cu suprafaţa construită de 251,60 mp şi suprafaţa utilă de 219,39 mp şi teren aferent construcţiei cu suprafaţa de 363 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 50743 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 4646/N) cu numărul cadastral 1433-4470. 1.274.300,00 78.000,00 euro*. Activul 3 Proprietatea imobiliară situată în zona marginală a loc. Cătămărești Deal, com. Mihai Eminescu, jud. Botoșani, ce include: grajd cu suprafața construită de 745 mp și teren aferent construcției cu suprafața de 2.580,76 mp, înscrise în Cartea Funciară nr. 50184 (provenită din conversia de pe hârtie a CF 357/N) cu numărul cadastral 22/21/1/2/2/2/1 și bunuri mobile aferente, respectiv telefon mobil, birouri – 10 bucăți. 1.702.400,00 89.100,00 euro*. Sumă ce va fi achitată în lei la cursul valutar BNR din ziua plății. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până cel târziu la data de 03.07.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, toate documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: 0330/401589, 0758049901, 0749244377; 0232/243864, fax: 0232/212231. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Prăpăd la un depozit de furaje
19/08/2019 17:39

    Pompierii din Botoşani au avut ieri o misiune mai mult decat dificilă. Ei au muncit mai bine de patru ore ca să stingă un incendiu care a afectat un depozit de furaje din satul Tocileni, com ...

  Tren deraiat în Gara Dorneşti
19/08/2019 17:33

  După trenurile care au luat foc in această vară in Gara Barnova, un alt incident a starnit valuri de ingrijorare in ceea ce priveşte serviciile CFR. Ieri, in judeţul Suceava s-a dat o alertă maxim ...

Copil strivit de dulapul de bucătărie
19/08/2019 12:24

Un echipaj medical a intervenit cu elicopterul SMURD in localitatea Zece Prăjini pentru a salva viaţa unui copil de doi ani. Micuţul a suferit răni grave după ce mama a tras de un sertar şi a căzut dulap ...

19/08/2019 12:21

Politistii de Frontieră Iasi au oprit pentru control in localitatea Tabăra com. Bivolari, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani din judetul Iasi. Întrucat emana halenă alcoolică, conduc ...

Fata dispărută în apele Siretului, găsită fără viaţă
19/08/2019 12:19

* trupul neinsufletit al copilei de 12 ani a fost găsit astăzi, la ora 11.35, de scafandri O fată de 12 ani, din Lunca Paşcani, a căzut in apele Siretului duminică seara, in jurul orei 19,00. Între ...

Ministrul Agriculturii vrea revitalizarea zonelor montane
19/08/2019 11:33

    Legea Muntelui este cel mai valoros instrument juridic pus la dispoziţia locuitorilor din zonele montane ale ţării, iar prin aceasta se urmăreşte revitalizarea acestora, după ce au fost p ...

  Sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor
19/08/2019 10:29

    Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) acordă sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor si plantelor prin submăsura 17.1 din Programul National de Dezvoltare Ru ...

  Milioane de euro pentru împăduriri
19/08/2019 08:24

  Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale a stabilit graficul ultimelor sesiuni pentru depunerea cererilor de sprijin aferente schemelor de ajutor de stat pentru „Prima impădurire” si ...

O treime din numărul salariaţilor din Moldova au plecat din ţară
19/08/2019 06:27

    Potrivit unui raport al Eurostat, in 2018, romanii au condus detasat clasamentul european al persoanelor in varstă de muncă (20-64 de ani) plecate in străinătate. Cei mai mulţi au fost roma ...

USR cere demisia preşedintelui CJ Neamţ
19/08/2019 06:20

  „Fapte, nu vorbe”, este expresia folosită de către preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, ori de cate ori vorbeşte despre realizările sale. El susţine că in judet nu ...