Plante carnivore, la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Nemţenii interesaţi de curiozităţi exotice îşi vor putea îmbogăţi cunoştinţele în perioada iunie - iulie 2019, la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Piatra Neamţ care găzduieşte o expoziţie temporară de dedicată plantelor carnivore. Vizitatorii vor putea vedea un bogat material fotografic care oferă informaţii ştiinţice şi curiozităţi referitoare la diferite specii de plante carnivore care trăiesc atât în România, dar şi în alte regiuni ale lumii, America de Nord sau Australia. „Acest material grafic este completat de numeroase exemplare de plante carnivore din diferite specii cum ar fi capcana lui Venus, foaia grasă, roua cerului, planta gulerată etc., dar şi de publicaţii de specialitate, însoţite de un material herborizat. Expoziţia se adresează în special copiilor dar şi iubitorilor de natură care doresc să cunoască şi să vadă pe viu aceste exponate”, a spus Emilian Pricop, reprezentantul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.
Specialiştii susţin că pe teritoriul României există mai multe genuri de plante carnivore -- roata apelor, otrăţelul bălţilor, roua cerului şi foaia grasă. Acestea sunt adaptate la un mediu ostil de viaţă, sărac în substanţele nutritive necesare dezvoltării. Plantele carnivore au diferite capcane care sunt de fapt frunze sau uneori flori modificate. „Aceste organe modificate, care de regulă atrag, reţin şi omoară prada formată din insecte de mici dimensiuni, pe care le digeră, în aşa fel încât să-şi poată asimila elementele nutritive necesare dezvoltării. Expoziţia este rodul unei colaborări dintre Muzeul Bucovinei Suceava şi Complexul Muzeal Judeţean Neamţ - Muzeul de Ştiinţe Naturale Piatra-Neamţ”, a Emilian Pricop,
Georgiana NEGHINĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau