Podul de Flori de peste Prut - trei decenii de visuri şi speranţe deșarte!

Acum 30 de ani, în data de 6 mai 1990, în cadrul acţiunii „Podul de Flori de peste Prut”, peste un milion de români au trecut de o parte şi de alta a Prutului fără vize şi au sărbătorit revederea cu rudele, apropiaţii, prietenii, după decenii întregi de dezbinare

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la Podul de Flori de peste Prut – unul din evenimentele din 1990 care au pregătit Republica Moldova pentru independența declarată un an mai târziu. Acţiunea a fost organizată în opt puncte de frontieră de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni, Asociaţia culturală Bucureşti - Chişinău şi Frontul Popular din Moldova. Oamenii de cultură şi politicienii de pe ambele maluri ale Prutului au făcut posibil ca românii să-şi revadă fraţii de sânge şi să se îmbrăţişeze în libertate.

Ion Hadârcă, preşedintele Frontul Popular din Moldova 1989 – 1992 îşi aminteşte de acele zile. „Ideea unui Pod de Flori a venit în cadrul şedinţelor executive ale Frontului Popular, acolo s-a copt ideea. Iniţial, intelectualul român Gavrilă Copil propusese denumirea de Pod de cuget şi simţire românească. În momentul în care discutam formula în care se va întâmpla, ne-a contactat şi Victor Crăciun, preşedintele Ligiii Culturale a Românilor de Pretutindeni.  A fost ceva cutremurător. Îmi amintesc un singur episod, când de partea noastră, din stânga Prutului, la trecerea de la Albiţa spre Vaslui s-a făcut o scenă improvizată şi aveau loc diferite spectacole, concerte, cântece, se produceau discursuri, scrisori, chemări. Cântau Ion şi Doina Alde Teodorovici Maluri de Prut  şi alte piese frumoase cu lacrimi în ochi. Oamenii pe pod se strigau, se chemau unii pe alţii, îşi împărtăşeau emoţiile.  După Podul de Flori, când s-au făcut totalurile, s-a constatat că peste un milion de oameni au trecut de pe o parte şi de alta. În pofida pronosticurilor sovieticilor că vor fi încălcări, că vor fi excese, conflicte, nu a fost nicio abatere. totul a trecut în mod paşnic, absolut miraculos”, spune acesta.

Delegaţia din Basarabia în Iaşi

În aceeaşi zi, o delegaţie de parlamentari din stânga Prutului, din care a făcut parte şi preotul Petru Buburuz, a vizitat municipiul Iaşi. ,,Cu câteva zile înainte de eveniment domnul primar Nicolae Costin m-o invitat să merg cu ei la Iaşi. Era o delegaţie mare şi multă lume era. La Ungheni ne-am aranjat în faţa podului apoi am mers chiar pe calea ferată, pe pod. Acolo ne-a întâlnit delegaţia de la Iaşi. În acea zi s-a distrus un perete precum zidul Berlinului, parcă se deschidea o epocă nouă. Eu am trecut înainte acel pod cu trenul şi era foarte securizat, dar iată că noi îl treceam liber. Entuziasmul era la tot poporul, că se petrece ceva deosebit care e spre binele nostru”, spun preotul, acum paroh la Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău

Amintirile Sofiei Vicoveanca

Şi cunoscuta interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca a fost participantă la Podul de Flori, frontiera Ungheni. „Nici nu ştiu cum au trecut cei 30 de ani. Invitată fiind de formaţia Lăutarii şi maestrul Nicolae Botgros, am descoperit o lume pe care am asemuit-o cumva cu amarul meu. M-a frapat că mulţi oameni – neamuri, verişori se ştiau, dar nu se văzuseră niciodată. Şi am fost martoră cum se strigau: Să ştii că sunt cu băsmăluţă roşie sau cu băsmăluţă verde… Au întins feţe de mese cu de-ale gurii şi dintr-o parte şi din alta. Nici nu ştiu dacă au gustat din acele bucate pentru că ochii, obrajii lor erau scăldaţi în lacrimi… Uneori nu sunt cuvinte să descrii nişte stări care te apasă de ani şi ani de zile”, spune artista bucovineană.

Al doilea Pod de Flori a fost organizat în 16 iunie 1991, marcând și încheierea unei faze pe care unii o numesc romantică în relațiile dintre România și Republica Moldova. Marcel DUMITRIU

 

„Au întins feţe de mese cu de-ale gurii şi dintr-o parte şi din alta. Nici nu ştiu dacă au gustat din acele bucate, pentru că ochii, obrajii lor erau scăldaţi în lacrimi… Uneori nu sunt cuvinte să descrii nişte stări care te apasă de ani şi ani de zile” - Sofia Vicoveanca