Poliţiştii au vânat vitezomanii
Dimensiune font:
În vederea prevenirii accidentelor, poliţiştii au organizat în ultimele două săptămâni o acţiune la nivel naţional, intitulată sugestiv „Viteza”. Cu această ocazie, poliţiştii ieşeni au acţionat pe raza întregului judeţ şi au constatat 2.446 de abateri la regimul rutier – nerespectarea vitezei regulamentare, 88 dintre acestea pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h. „Recomandăm conducătorilor de autovehicule să respecte limitele legale de viteză şi să o adapteze la condiţiile de drum pentru a evita implicarea în accidente rutiere, întrucât siguranţa acestora şi a celorlalţi participanţi la trafic este primordială”, a declarat ag. Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. (A. Hurbea)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau